Mare lucru este pocăința
Pocăinţa este mare lucru. Noi încă n-am înţeles că omul prin pocăinţă poate schimba hotărârea lui Dumnezeu. Acesta nu-i lucru mic, ca omul să aibă o astfel de putere.
Pocăinţa este mare lucru. Noi încă n-am înţeles că omul prin pocăinţă poate schimba hotărârea lui Dumnezeu. Acesta nu-i lucru mic, ca omul să aibă o astfel de putere. Faci rău? Dumnezeu îţi dă o pălmuță. Spui Am greşit? Se opreşte şi-ți dă binecuvântări. Adică, atunci când copilul cel neastâmpărat îşi vine întru sine, se pocăieşte şi este mustrat de conştiinţa sa, tatăl lui îl răsfaţă cu dragoste şi îl mângâie. Israeliții, deoarece s-au depărtat de poruncile lui Dumnezeu, au trăit în robie 75 de ani. Şi în cele din urmă, atunci când s-au pocăit, apare împăratul Cirus, care s-a arătat mai bun decât fiii lui Israel, ce au spurcat cele sfinte pe care le aveau pentru jertfe.
Dumnezeu i-a schimbat mintea şi l-a făcut să creadă în Dumnezeul cerului. Astfel acela a lăsat pe israeliți liberi, le-a dat bani, lemne pentru Templu, le-a făcut zidurile Ierusalimului şi a arătat o astfel de bunătate şi o astfel de evlavie, ce nu le-au arătat într-un anumit fel nici israeliţii. Şi toate acestea pentru că poporul s-a pocăit şi s-a schimbat. Cât de mult ajută pocăinţa ca să facă să dispară răul!
(Cuviosul Paisie Aghioritul, Cuvinte duhovniceşti, Vol. II Trezire duhovnicească, Editura Evanghelismos, București, 2003, pp. 391-392)
Maica Domnului ne aduce înaintea lui Dumnezeu
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro