În această viață, dacă trăiești singur, ești pierdut. Dacă trăiești în comunitate, ești câștigat! Pentru că singurătatea te izolează, te face neputincios, împiedică duhul tău să se bucure de bunătățile lumii acesteia, în special de cele ale lumii spirituale. Pe când viața în comunitate te salvează în multe împrejurări grele.

Cea mai tragică postură a omului este singurătatea, izolarea lui totală. Sfântul Ciprian spune așa: „Fiecare cade singur. Dar ne mântuim în comunitate, în comunitatea Bisericii!”. Ne purtăm slăbiciunile unii altora și așa mergem spre mântuire. Nimeni nu se mântuiește singur, nici credinciosul, nici preotul, nici monahul.

Toți ne mântuim în comunitate, în Biserica lui Hristos și fiecare este răspunzător pentru celălalt. Dacă cineva este slab, ia-i sarcina și du-o tu. Dacă tu ești slab, roagă pe cineva să-ți ducă sarcina. În felul acesta, uniți în rugăciune și în fapte bune, vom ajunge la slăvita Înviere a Mântuitorului, ca să viem cu El și să vedem lumina cea cerească.

(Părintele Gheorghe Calciu, Cuvinte vii, ediție îngrijită la Mănăstirea Diaconești, Editura Bonifaciu, 2009, pp. 37-38)