Un lucru vrednic de ţinut minte este acela că în puterea noastră stă să oferim prietenia, dar niciodată să o ce­rem de la alţii. Zic asta pentru că, de regulă, ajungem să ne considerăm priete­nii ca pe o proprietate şi un bun al nos­tru. De exemplu, un prieten nu trebuie să întreţină relaţii cu cineva cu care toc­mai ne-am certat, pentru că aceasta se interpretează ca o trădare. Cerem soco­teală prietenului pentru anumite gesturi sau cuvinte, invocând motive de genul: „Vreau să clarificăm relaţia dintre noi”, sau „între prieteni nu trebuie să existe secrete” şi aşa mai departe. Cu alte cuvinte, facem contracte de prietenie care presupun libertăţi şi restricţii potrivit cu firea şi educaţia pe care o avem. Astfel de prietenii se strică de îndată ce „regu­lile”, convenţiile sau aşa-zisele „princi­pii” sunt încălcate.

(Ieromonah Savatie Baștovoi, A iubi înseamnă a ierta, Editura Cathisma, București 2006, p. 120)