Mai întâi, ridică ochii tăi şi vezi, socotind nemărginita mărime şi înălţime a Stăpânului. Fiindcă în acest fel al Pâinii şi al Vinului se află după Fiinţă, şi este cu adevărat aceeaşi dumnezeiască Mărire care a făcut toată lumea, înaintea căreia tremură cerurile şi toate zidirile, de la care soarele îşi primeşte strălucirea, şi toate stelele şi sfinţii îngeri stau cu frică, lăudându-L şi slăvindu-L neîncetat.

Să înţeleagă fiecare cu ce frică şi cutremur trebuie să fie, atunci când se duce să se împărtăşească. Pentru aceasta şi Pavel striga, zicând: „Să încerce mai întâi fiecare conştiinţa sa, şi aşa să mănânce această Pâine şi să bea Paharul; că acel ce mănâncă şi bea cu nevrednicie, mănâncă întru osânda sufletului său, fiindcă nu cinsteşte cum trebuie Trupul Domnului nostru Iisus Hristos”. Dacă Evreii aveau astfel de evlavie la Chivotul Legii, care era numai umbră şi chip, câtă trebuie să ai tu, creştine, ca să primeşti pe acest Dumnezeu cu vrednicie în inima ta? Dacă priveşti la fiinţa firii tale, şi la nenumăratele tale păcate, te vei smeri să zici acestea cu lacrimi: „Cum voi îndrăzni eu, viermele cel cu totul nevrednic, să primesc fără frică şi cutremur pe un asemenea Stăpân, când am săvârşit împotriva Lui atâtea păcate şi fărădelegi? Cum va intra Cel Preaînalt în inima mea, care s-a făcut de atâtea ori locuinţă balaurilor şi peşteră necurată a şerpilor?”. 

Cu acest gând smereşte cât poţi inima ta şi du-te ca fiul risipitor la casa bineînduratului tău Părinte şi cu lacrimi strigă către Dânsul: „Am greşit la cer şi înaintea ta, şi nu mai sunt vrednic a mă chema fiul Tău, fă-mă ca pe unul din argaţii tăi”. Plângi ca vameşul şi strigă: „Dumnezeule, curăţeşte-mă pe mine păcătosul!”. Du-te la această Masă cu atâta cucernicie şi smerenie, câtă ar fi avut către bărbatul ei o femeie care ar fi călcat cinstea lui, iar el ar fi iertat-o şi ar fi primit-o iarăşi în casa sa, iar ea, socotesc, că nu ar fi îndrăznit niciodată să-l privească în faţă, aducându-şi aminte, pe de o parte, de nedreptatea şi necinstea pe care i-a făcut-o, iar pe de alta, de bunătatea şi blândeţea aceluia, că a primit-o după păcat ca şi mai înainte, şi i-a iertat greşeala.

Asemenea îndurare, şi mai mult!, o arată Cerescul Mire la această Taină, primind în Casa şi la Masa Lui sufletul acela care prin păcat L-a părăsit şi s-a făcut curva diavolului, săvârşind voia lui; iar pe urmă, întorcându-se către Dumnezeu, nu se îngreţoşează de el, nici mustră nepriceperea lui, ci mai ales îl primeşte în braţele Sale.

(Monahul Agapie Criteanul, Mântuirea păcătoșilor, Editura Egumenița, 2009, pp. 372-373)