Şi trebuie să ne amintim, iată, că unicul mijloc de a-l renaşte pe om, unicul mijloc de a-i da omului posibilitatea de a înflori deplin este a-l iubi – a-l iubi nu pentru virtuţile lui, ci în pofida faptului că el este imperfect, a-l iubi pur şi simplu pentru că este om şi pentru că omul este ca atare atât de măreţ şi minunat. În asta putem crede întotdeauna. Noi nu putem vedea asta întotdeauna – doar ochii dragostei ne pot îngădui s-o zărim. Omul poate fi privit cu ochi nepăsători, şi atunci nu vedem nimic, ci băgăm de seamă doar manifestările exterioare, trăsăturile feţei, apreciem omul la fel cum apreciem toate celelalte: un câine, un cal sau un obiect pe care vrem să îl cumpărăm.

Trebuie să ne deprindem a privi omul aşa cum este el în adâncul adâncului său, în însăşi esenţa sa, şi să ne raportăm la el în mod corespunzător. Aşa Se raportează la noi Dumnezeu.

Dumnezeu nu ne iubeşte pentru că suntem buni, Dumnezeu este milostiv faţă de noi nu pentru că merităm milă sau dragoste: El pur şi simplu ne iubeşte.

(Mitropolitul Antonie de Suroj, Taina iubirii, traducere de Adrian Tănăsescu-Vlas, Editura Sofia, București, 2009, pp. 83-84)