Răbdarea
Roagă-te mereu pentru toţi. Luptă-te, rabdă, taci, smereşte-te, roagă-te neîncetat şi aşa poate vei birui.
Dobândeşte-ţi multă răbdare, căci multe necazuri vei avea în viaţă. Crucea nu-i aşa de uşoară, patimile sunt multe şi mari, ispitele puternice, diavolii iscusiţi, lumea vicleană, trupul leneş. Dar tu rabdă ispitele cu tăcere şi inimă smerită. Cere ajutorul Domnului prin fierbinţi rugăciuni ca să treci cu uşurinţă şi răbdare marea ispitelor. Toate sunt grele, toate cer seriozitate, cer luptă, cer dar de sus de la Dumnezeu, cer jertfa de la tine. Rabdă tot ce-ţi trimite Dumnezeu, căci El toate le ştie. Primeşte ca o doctorie dojana şi ocara, iubeşte pe vrăjmaşi. Roagă-te mereu pentru toţi. Luptă-te, rabdă, taci, smereşte-te, roagă-te neîncetat şi aşa poate vei birui.
(Mi-e dor de Cer, Viața părintelui Ioanichie Bălan, Editura Mănăstirea Sihăstria, 2010, p. 106)