Să respectăm cu stricteţe două reguli de viaţă: să nu dez­nădăjduim niciodată şi nici să nu-i facem pe alţii să deznădăjduiască. Să nu cutezăm să deznădăjduim, pentru că sta­rea noastră sufletească se poate răsfrânge şi asupra celor din jur şi gândurile noastre negre i-ar putea face să-şi piardă speranţa în viitor şi puterea de a lupta cu ispitele. Mai bi­ne să tăcem, decât să dăm glas dinainte temerilor noastre. Dacă inima ne este plină de bucuria speranţei, ne vom pu­tea spune cu glas tare credinţa şi bucuria pe care ni le-a dat Domnul, ceea ce se va răsfrânge, ca o binecuvântare, asupra celor din jurul nostru. Să nu uităm că, într-o zi mohorâtă, în spatele norilor străluceşte, soarele şi, aşteptând cu răbdare, ca el să apară din nou pe cer, să nu ne îngăduim niciodată să cădem în disperare. Disperarea ne retează orice avânt, ne face să ne simţim slabi. Să privim cu curaj înainte, căutând mereu un punct luminos. Domnul ne va călăuzi speranţele, iar viaţa din jurul nostru ni se va părea mai veselă, mai luminoasă şi mai frumoasă.

(Fiecare zi, un dar al lui Dumnezeu: 366 cuvinte de folos pentru toate zilele anului, Editura Sophia, Bucureşti, p. 372)