Să nu judecăm monahii
Îl vezi la un moment dat al căderii lui, dar nu ştii ce va fi mîine. Pentru că pe aceştia Dumnezeu îi aude. De ce? Pentru că sînt număraţi pe degete. Au legămînt înaintea Altarului.
Da, avem sfinţi care mustră călugării netrebnici, dar totodată avem povestioare în Pateric care vorbesc despre demnitatea călugărilor. Una dintre ele este minunată, arătându-ne cum ar trebui să ne purtăm cu călugării. Căci, mergînd odată pe cale, cei care îşi primesc ocara de-a lungul zilelor de la duhovnicii lor şi întâlnind nişte mireni, părintele le-a zis acestora din urmă: „Ridicaţi-vă şi luaţi blagoslovenie de la călugări, că ei stau înaintea lui Dumnezeu, şi gurile lor sunt sfinţite prin vorbirea cu Dumnezeu, şi picioarele şi mâinile lor". După ce rămân singuri, da, poate să-i certe iar şi le poate spune că sunt măgari şi că nu sunt buni de nimic. Dar aceasta le-o spune el, părintele. Însă tu, ca mirean, nu spune asta!
Mulţi dintre călugări şi-au lăsat călugăria. Mulţi înseamnă foarte mulţi. Credem că, dintr-o sută, treizeci rezistă - din ceea ce am văzut eu pînă acum. Şi aceasta vorbeşte despre greutatea călugăriei.
Să nu judecăm, pentru că nu ne este de nici un folos! Pentru că aceşti oameni au ieşit din viaţa din care eşti tu. Au avut nebunia să vină înaintea lui Dumnezeu şi să spună: „Doamne, tu ştii toate, tu ştii că Te iubesc" şi să-şi asume toate riscurile. Îl vezi la un moment dat al căderii lui, dar nu ştii ce va fi mâine. Pentru că pe aceştia Dumnezeu îi aude. De ce? Pentru că sunt număraţi pe degete. Au legământ înaintea Altarului. Va veni şi va spune: „Maica Domnului, ajută-mă, am greşit!" Şi va fi ajutat.
De ce a avut Petru această îndrăzneală? Vă spun: pentru că a lăsat toate pentru Hristos, pentru că s-a dat pe sine, tot ce avea mai scump, pentru a-şi pecetlui dragostea. Cine are îndrăzneală după ce cade în păcat să spună lui Dumnezeu: „Doamne, tu ştii toate, tu ştii că Te iubesc"? Cine are această îndrăzneală? Iată, un călugăr păcătos are! De ce are? Pentru noaptea aceea în care el s-a târât în faţa Altarului şi a rostit făgăduinţă de dragoste, în noaptea aceea el a făcut ceea ce nu poate face un om într-o viaţă întreagă. El s-a lepădat de toate pentru Hristos.
(Ieromonah Savatie Baștovoi, Singuri în fața libertății, Editura Cathisma, București, 2009, pp. 75-77)
Fără Dumnezeu nu putem ajunge la rugăciune
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro