În locul Evei celei trupești, mi s-a făcut mie Evă a minții gândul cel cu poftă trupească, arătându-mi cele plăcute și gustând pururea din băutura cea amară.

Poetul continuă comparația pe care a început-o în troparul precedent. Eva cea simțitoare este prima, este cea din cartea Facerea. Evă a minții este gândul cel înverșunat, care se adăpostește în trup, așadar, înlăuntrul omului căzut, și care îl îndeamnă continuu spre păcat, înșelându-l prin dulceața sa superficială. Foarte expresiv, Apostolul Pavel ne descrie această situație (Romani 7, 17-23).

Adam din Eden, după dreptate a fost lepădat, nepăzind singura Ta poruncă, Mântuitorule. Dar eu ce voi pătimi, eu cel care am călcat totdeauna cuvintele Tale cele dătătoare de viață?

Fiindcă Adam a încălcat porunca lui Dumnezeu a fost izgonit din Eden, locul desfătării: „Și izgonind pe Adam, l-a așezat în preajma grădinii celei din Eden” (Facerea 3, 24). Greșeala protopărinților se referă la încălcarea unei singure porunci a lui Dumnezeu. Astfel, poetul se întreabă ce va păți el însuși, cel care încontinuu a călcat poruncile lui Dumnezeu. Cuvintele dătătoare de viață sunt dumnezeieștile porunci, a căror respectare asigură omului posi­bilitatea vieții celei adevărate. Profetul David spune despre poruncile lui Dumnezeu: „Cunoscute mi-ai făcut căile vieții” (Psalmul 15, 11). Domnul Iisus Hristos a declarat: „Cuvintele pe care vi le-am spus sunt duh și sunt viață” (Ioan 6, 63), iar Apostolul Pavel remarcă: „Căci cuvântul lui Dumnezeu este viu” (Evrei 4, 12).

(Simeon Koutsa, Plânsul adamic. Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul, Editura Doxologia, Iași, 2012)