Trebuie să avem luare-aminte și rugăciune. Una o ajută pe cealaltă, precum o mână pe alta. Atenția aduce rugăciune și rugăciunea aduce luare-aminte. Rugăciunea trebuie rostită continuu, fie cu mintea, fie cu gura. Întreruperea rugăciunii și nepăsarea se aseamănă cu omul care merge cu arma pe umăr, în timp ce dușmanul caută să-l ucidă. (...)

Prin citire, prin grăire duhovnicească, îl lovești pe vrăjmaș în cap, în picioare, în mâini. Prin rugăciunea minții îl lovești în inimă și de aceea reacționează atât de puternic! Rugăciunea trebuie rostită continuu, zi și noapte, cu gura, cu mintea, cu inima. Să nu lăsăm mintea fără preocupare, ci ea să se ocupe fie cu rugăciunea, fie cu contemplarea, pentru că, altfel, vrăjmașul își așază în poziție de bătaie toate forțele lui, ca să distrugă trezvia.

Spuneți rugăciunea: „Doamne, Iisuse Hristoase, miluiește-mă!”, căci aceasta sfințește gura, văzduhul și locul în care se rostește. Deoarece lucrarea minții noastre este puțină, nu ni se împlinesc rugămințile și de aceea căutăm să ni se împlinească prin multa vorbire, prin glume, prin manifestări exterioare!

(Avva Efrem Filotheitul, Sfaturi duhovnicești, traducere de Părintele Victor Manolache, Editura Egumenița, Alexandria, 2012, pp. 41-42)