‒ Părinte, care este diferența dintre smerenie și ascultare?

Părintele, zâmbind, mi-a răspuns:

‒ Niciuna. Sunt unul și același lucru. Când nu ascultăm de voia lui Dumnezeu, arătată prin duhovnicul nostru, putem oare să ne socotim smeriți? Oare putem ucide monstrul mândriei ce se cuibărește în noi, cu o altă armă decât ascultarea de voia lui Dumnezeu? Măsura ascultării ne-o dăruiește nouă, păcătoșilor, Dumnezeu-Omul Cel fără de păcat, Care S-a făcut ascultător până la moarte, și încă moarte pe cruce.

Ascultam cu mult respect convingătorul cuvânt părintesc al Bătrânului și simțeam intens iubirea și afecțiunea sa. Niciodată nu mă lăuda, ci mereu îmi spunea:

‒ Tu ești de vină! Roagă-te pentru frații tăi! Roagă-te să-ți dăruiască Domnul sfânta smerenie și să te ajute să-L poți iubi.

Odată l-am contrazis. Mă gândeam că mă nedreptățește spunându-mi că n-am dreptate, când eu credeam cu tărie că am. Atunci, mi-a răspuns:

‒ Ai dreptate, dar, de fapt, nu ai! Creștinul nu are niciodată dreptate. Fiindcă mereu trebuie să dea vina pe el însuși. Dreptatea este a fiilor veacului acestuia. În acest fel, nu mai există putința de a judeca pe nimeni.

(Sfântul Porfirie Kafsokalivitul, Antologie de sfaturi și îndrumări, Editura Bunavestire, Bacău, pp. 423-424)