Imediat după terminarea liceului, un tânăr din sudul țării, cu dor de cele sfinte, se îndrepta spre munții Moldovei. Începuse de ceva vreme să se documenteze despre mănăstirile mai retrase de aici, până ajunsese la cinci, printre care era și Horaița. Un coleg de liceu, al cărui tată lucra la maculatură, i-a adus într-o zi o vedere cu această așezare monahală. Era exact ceea ce căuta și n-a mai stat să le studieze pe celelalte. I-a scris părintelui stareț, iar acesta i-a răspuns că îl primește. Și plecat a fost.

„Puteam să mor de patru ori în viață: de două ori înecat, odată era să dea mașina peste mine, iar când eram micuț, am trecut de la etajul opt prin balcon, de la un vecin, la etajul șapte. Dar Dumnezeu m-a chemat la mănăstire încă din pântecele maicii mele și nu putea să mă lase să nu-I mulțumesc”, spune un ieromonah de la Pângărați.

„Vrăjmașul caută să te întoarcă înapoi”

Tănărul nostru rămăsese orfan de mamă pe când avea cinci ani. Tatăl se recăsătorise, iar mama vitregă nu agrea deloc faptul că el postea miercuri și vineri și ținea, în general, toate posturile. L-a pârât tatălui, care l-a certat și chiar l-a bătut. Atunci tocmai ce terminase clasa a XII-a și învăța pentru admiterea la Teologie, la Istoria Bisericii. Mânios, tatăl i-a aruncat cartea. Și s-a gândit tânărul nostru că e greu să fii cu Dumnezeu și cu lumea, să le împaci pe amândouă. Nimeni nu l-a îndemnat spre mănăstire. Dacă l-ai fi întrebat cu o lună înainte, nu știa. Dar în ultima săptămână a simțit foarte profund, foarte puternic că locul lui nu mai este în lume și nu mai putea să rămână acolo. Așa a fost lucrarea lui Dumnezeu în inima lui. Îmi mărturisește că de când a venit în mănăstire, a simțit multă bucurie. Au fost și încercări, și ispite, pentru că vrăjmașul caută să te întoarcă înapoi. Dar întărește faptul că bucuriile sunt pe măsură, bucurii foarte mari, pe care nu le trăiești în lume.