Iubirea este rădăcina, izvorul şi maica tuturor bunătăţilor. Pentru că, într-adevăr, ca rădăcină face să răsară nenumărate mlădiţe ale virtuţii, ca izvor scoate multă apă şi ca o mamă strânge în braţele ei pe cei care aleargă la ea. Acest lucru cunoscându-l şi fericitul Pavel, a numit iubirea rod al Sfântului Duh.

Să-l ascultăm pe Pavel, care zice: „Roadă Duhului este dragostea, bucuria, pacea...” (Galateni 5, 22). Era atent la exactitatea cuvintelor şi la ordinea învăţăturilor. Punea prima iubirea, şi apoi le amintea pe celelalte. Planta mai întâi pomul, şi apoi arăta spre roadă. Punea mai întâi temelia, şi apoi adăuga construcţia. A început de la izvor, şi mai apoi a ajuns la râuri (din Omilia a doua la Pogorârea Sfântului Duh).

Cât de mult se înmulţeşte iubirea! De aceea este atât de minunată, fiindcă se dăruieşte unuia ca şi când s-ar dărui la mii. De ce nu dobândim această putere şi nu ne punem în siguranţă propria per­soană? Iubirea este mai presus decât oricare altă putere şi bogăţie, este mai importantă şi decât domnia, şi chiar decât lumina; acesta este motivul iubirii. Până când vom restrânge iubirea la unul sau la doi? (din Omilia a 78-a la Evanghelia după Ioan).

Iubirea este însuşirea comună a oamenilor lui Dumnezeu (din Omilia a treia la Apostolul Pavel).

(Sfântul Ioan Gură de Aur, Texte alese, volumul I, traducere de Preot Ioan Andrei Târlescu, ediție îngrijită de Ieromonah Porfirie Nichita, Editura Bunavestire, Bacău, 2012, pp. 31-32)