Piatra cea din capul unghiului a vieţuirii monahiceşti este smerenia. Smerenia şi ascultarea ajută la dobândirea feluritelor virtuţi, mai ales în legătură cu cele trupeşti, însă dacă este mândrie, totul e zadarnic. Este la fel cum se distrug şi se nimicesc bancnotele de credit de cinci sute de ruble aruncate în foc. Câtă vreme se află în afara focului, au o valoare foarte mare, dar îndată ce nimeresc în foc se transformă în scrum, care nimic nu preţuieşte. Şi încă, omul care are mari virtuţi, dar este mândru, se aseamănă cu o corabie imensă, plină cu lucruri preţioase, dar care nu intră în port, ci se îneacă în apele mării.

Atât de mare şi distrugător e pe de o parte viciul mândriei, iar pe de altă parte, atât de mântuitoare este smerenia. Şi spre cine voi căuta, fără numai spre cel smerit şi blând, şi care tremură de cuvintele Mele (Isaia 66, 2), zice Domnul. (Sfântul Cuvios Varsanufie de la Optina)

(Filocalia de la Optina, traducere de Cristea Florentina, Editura Egumenița, Galați, 2009, p. 128)