Nimic nu există care să nu fie dispreţuit prin continua ta desfătare, în timp ce, dimpotrivă, deseori poftim acele mâncăruri pe care le gustăm rar. De aceea şi Creatorul nostru a născocit varietatea în viaţa noastră, încât să simţim desfătarea tuturor bunurilor Lui. Ia seama ce se întâmplă în natură: soarele nu este mai strălucitor după noapte? Somnul nu este mai dulce după priveghere? Sănătatea nu este mai mult dorită după încercarea bolii? Astfel, şi masa devine mult mai mulţumitoare după postire. Acest lucru este valabil pentru toţi, şi pentru bogaţii care au mâncăruri îmbelşugate, şi pentru săracii care au mâncare mai puţină.

Să-ţi aminteşti şi să te înfricoşezi de pilda bogatului din parabolă (Luca 16, 19-31). Desfătările continue l-au adus la iadul veşnic. Bogatul acesta n-a fost osândit pentru nici o nedreptate, însă, din pricina plăcerilor şi a mâncării cu care se desfăta, precum şi pentru nepăsarea lui faţă de sărăcia lui Lazăr, a fost pedepsit atât de aspru. Dimpotrivă, postirea şi răbdarea în suferinţe nu au fost cele care i-au dăruit odihna lui Lazăr? Parabola nu vorbeşte despre alte virtuţi ale lui, decât doar despre acestea care, ca două aripi, l-au înălţat şi l-au odihnit în sânurile lui Avraam.

Deci, ia aminte şi tu, ca nu cumva în timp ce acum bei băuturi alese şi îţi întorci faţa de la apă, mai târziu să te rogi pentru o picătură din aceasta, precum bogatul. Nimeni n-a pătimit nimic bând apă, nu s-a îmbătat, nu a simţit durere de cap sau ameţeală. În timp ce dimpotrivă, îmbuibarea care urmează de la sine banchetelor, creează boli înfricoşătoare. (Sfântul Vasile cel Mare)

(Glasul Sfinţilor Părinţi, traducere Preot Victor Mihalache, Editura Egumeniţa, 2008, pp. 117-118)