Acesta-i fundamentul tuturor virtuților, Dumnezeu ne-a făcut din nimic și acum, fiindcă suntem ceea ce suntem prin Dânsul, voiește a întemeia toată ființa noastră duhovnicească pe această cunoștință că de la noi înșine nu suntem nimic. Cu cât ne vom adânci mai mult în această observare, cu atât vom vedea mai clar neajunsurile și ticăloșiile noastre, iar Dumnezeu va pune pietre mai tari ca să se ridice duhovniceasca noastră zidire.

Nu gândi, o, fiule, că vei putea să adâncești vreodată toată cunoașterea aceasta.

E cu neputință. (...)

De voiești a lăuda pe Dumnezeu, smerește-te și dorește a fi prigonit de alții. Smerește-te cu toți și sub toți, dacă voiești a slăvi pe Dumnezeu.

Dacă vrei a-L afla, nu te înălța, că El fuge. Smerește-te și smerește-te cât poți, iar El va veni să te afle și să te îmbrățișeze. Cu cât te vei smeri în ochii Lui și vei voi a fi socotit netrebnic de alții și a se întoarce toți de la tine ca de la un lucru urât, cu atât te va primi și se va uni strâns cu tine și mai cu iubire.

Frate, pentru marele dar ce ți-l dă Dumnezeu, Cel atât vătămat de păcatele tale, ca să te unească cu Sine, fă și tu aceasta ‒ a te socoti mai nevrednic și mai rău decât toți. Deseori mulțumește-I și socoate-te îndatorat celor ce-ți dau prilej a te smeri. Adică celor ce te-au defăimat ori te defaimă totdeauna. Chiar dacă suferi în silă defăimările, silește-te, cât poți, a nu arăta nici un semn de nemulțumire.

Și dacă, cu toate aceste nevoințe adevărate, viclenia diavolului și închinarea noastră cea rea se îndârjesc la noi, încât mereu ne supără gândurile mândriei și ne rănesc inima, chiar atunci este vreme potrivită cu atât mai mult a ne smeri și a ne defăima, a ne urî (păcatele), cu cât vedem din acea cercare că într-adevăr luptăm cu toate puterile noastre să ne izbăvim de el.

Dar nu ne putem elibera de brutalitatea lui, fiindcă suferim de supărările mândriei care-și au rădăcina și originea în blestemata și deșarta părere de noi înșine.

Astfel vom scoate din otrava amară, miere; din răni, sănătate și din mândrie, smerenie.

(Nicodim Aghioritul, Războiul nevăzut, Editura Egumenița, Galați, pp. 121-122)