Viața fără teama zilei de mâine
În viața duhovnicească nu trebuie să ne fie frică de nicio putere potrivnică. Dimpotrivă, să ne punem nădejdea în cuvintele lui Dumnezeu: „Nu numiți uneltire tot ceea ce poporul acesta socotește uneltire, și nu vă temeți, nici nu vă înfricoșați de ceea ce se tem ei. Numai pe Domnul Savaot socotiți-L Sfânt, de El să vă temeți și să vă înfricoșați” (Isaia 8, 12, 13).
Grija prisositoare pentru nevoile vieții este semnul omului necredincios și mic la suflet. Și trecem prin suferință atunci când ne îngrijim noi înșine pentru noi, și nu ne punem nădejdea în Dumnezeu, Care se îngrijește de toate.
Este mai bine să disprețuim toate câte nu sunt ale noastre, adică cele vremelnice și trecătoare, și să le căutăm pe ale noastre, adică cele nestricăcioase și veșnice.
Mâhnirea este viermele inimii care o devorează pe mama care l-a născut.
Cel care a biruit patimile a biruit și durerea. Cel care este învins de patimi nu va scăpa de legăturile durerii. Așa cum cel bolnav se cunoaște după culoarea feței, la fel și cel pătimaș după deznădejde.
Domnul se îngrijește de mântuirea noastră. Diavolul ucigător de oameni însă se străduiește să ne ducă la deznădejde.
Nu trebuie să ne înfricoșăm în viața duhovnicească de nicio putere potrivnică. Dimpotrivă, să ne punem nădejdea în cuvintele lui Dumnezeu: „Nu numiți uneltire tot ceea ce poporul acesta socotește uneltire, și nu vă temeți, nici nu vă înfricoșați de ceea ce se tem ei. Numai pe Domnul Savaot socotiți-L Sfânt, de El să vă temeți și să vă înfricoșați” (Isaia 8, 12-13). (Sfântul Serafim de Sarov)
(Glasul Sfinților Părinți, traducere de Părintele Victor Mihalache, Editura Egumenița, 2008, p. 35)
Să așteptăm cu încredere bucuriile promise de Dumnezeu!
Vreau să simt bucuria lui Hristos!
Citește despre:Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro