Isaia – Capitolul 8

Biblia ortodoxă

Isaia – Capitolul 8

Capitole:123456789101112131415161718192021222324252627282930313233343536373839404142434445464748495051525354555657585960616263646566

1. Şi a zis Domnul către mine: «Ia o carte mare şi scrie deasupra ei cu slove omeneşti: «Maher-Şalal-Haş-Baz» (grabnic-pradă-apropiat-jaf).

2. Adu-Mi martori credincioşi pe Urie preotul şi pe Zaharia, fiul lui Ieberechia».

3. Atunci m-am apropiat de prorociţă şi a luat în pântece şi a născut un fiu. Şi a zis Domnul către mine: «Pune-i numele Maher-Şalal-Haş-Baz,

4. Căci înainte ca băiatul să zică: «tată şi mamă!», toată bogăţia Damascului şi prada Samariei vor fi duse înaintea regelui Asiriei».

5. Şi mi-a mai grăit Domnul astfel:

6. «Fiindcă poporul acesta a nesocotit apele Siloamului, care curg lin, şi a tremurat înaintea lui Reţin, feciorul Remaliei,

7. Iată acum că Domnul va aduce peste ei apele cele mari şi furioase ale Eufratului: pe regele Asiriei şi toată strălucirea lui. Ele vor trece peste toate zăgazurile şi vor da afară peste malurile lui.

8. Şi se va revărsa în Iuda, îl va îneca şi îl va umple de apă, va ajunge până la gât şi cu revărsările lui întinse va acoperi toată ţara.

9. Cu noi este Dumnezeu, înţelegeţi, neamuri, şi vă plecaţi. Auziţi până la marginile pământului, cei puternici, plecaţi-vă. De vă veţi întări, iarăşi veţi fi biruiţi.

10. Şi orice sfat veţi sfătui, îl va risipi Domnul, şi cuvântul pe care îl veţi grăi nu va rămâne întru voi, căci cu noi este Dumnezeu!».

11. Aşa îmi zicea mie Domnul, ţinând peste mine mâna Sa cea tare şi însuflându-mi să nu umblu pe căile acestui popor. Apoi mi-a zis:

12. «Nu numiţi uneltire tot ceea ce poporul acesta socoteşte uneltire, şi nu vă temeţi, nici nu vă înfricoşaţi de ceea ce se tem ei.

13. Numai pe Domnul Savaot socotiţi-L sfânt, de El să vă temeţi şi să vă înfricoşaţi.

14. El va fi pentru voi piatră de încercare şi stâncă de poticnire pentru cele două case ale lui Israel, cursă şi laţ pentru cei ce locuiesc în Ierusalim.

15. Şi mulţi se vor poticni, vor cădea şi se vor sfărâma, vor fi prinşi în cursă şi vor fi duşi în robie!».

16. Voi strânge laolaltă această mărturie şi voi sigila această învăţătură pentru ucenicii mei.

17. Voi aştepta deci pe Domnul, Care îşi ascunde faţa Sa de la casa lui Iacov, şi voi nădăjdui întru El.

18. Iată eu şi pruncii pe care mi i-a dat Dumnezeu spre semne şi minuni în Israel, din partea Domnului Savaot, Care locuieşte în Muntele Sionului.

19. Şi când vă vor zice: «Întrebaţi pe cei ce cheamă morţii şi ghicitorii care şoptesc şi bolborosesc», să le răspundeţi: «Nu se cuvine oare poporului să alerge la Dumnezeul său? Să întrebe oare pe morţi pentru soarta celor vii?».

20. Întrebaţi legea şi descoperirea! De nu vă vor vorbi asemenea cuvântului acesta, atunci nu-i lumină în ei.

21. Vor rătăci pe pământ flămânzi şi cumplit apăsaţi, şi în vremea foametei îşi vor arăta colţii şi vor huli pe regele lor şi pe Dumnezeul lor.

22. Apoi îşi vor întoarce privirea spre pământ şi iată că acolo va fi strâmtorare, întuneric şi scârbă şi nevoie! Dar noaptea va fi alungată!

23. Căci nu va mai fi întuneric pentru ţara care era în nevoie. În vremurile de dedemult el a supus pământul Zabulonului şi ţinutul lui Neftali; în vremurile cele de pe urmă el va acoperi de slavă calea mării, celălalt ţărm al Iordanului, Galileea neamurilor.

Capitole:123456789101112131415161718192021222324252627282930313233343536373839404142434445464748495051525354555657585960616263646566

Acatistele lunii Decembrie

Rugăciuni zilnice

Calendar ortodox
22 Decembrie

glas 1, voscr. 4

Rugăciuni către sfinții zilei