Familia creştină este considerată, în învăţătura de credinţă răsăriteană, a fi chemată să devină un colţişor de rai, încă din lumea aceasta, o antecameră a Împărăţiei Cerurilor, o pregustare a fericirii viitoare şi veşnice. Soții creștini trebuie să își dea reciproc concursul ca, prin faptele lor bune, să facă din casa lor o „mică Biserică” sau „Biserica de acasă”, altar de jertfă a egoismului, arenă de luptă împotriva păcatelor și a patimilor, loc de cultivare și de exersare a virtuților creștine.

Doar o astfel de familie și o astfel de „Biserică în miniatură” poate răspândi asupra întregului cămin, asupra celor apropiați sau cunoscuți și asupra lumii întregi, ca niște raze de lumină spirituală și iubire curată, înclinația spre viață duhovnicească îmbunătățită, dorul de desăvârșire și mântuire.

În acest mod, căsătoria și familia creștină se vor ridica deasupra poftelor și instinctelor, în lumea atât de bogată a vieții spirituale. Căsătoria își va redobândi statutul ei înalt de Sfântă Taină, în vremuri precum acestea, tot mai frământate, din existența și istoria neamului omenesc și a ființei umane, în care pofta și plăcerea par a fi punctele de forță ale unei noi religii, tot mai puternic proclamată – cea a plăcerilor efemere și iluzorii.

(Părintele Ioan C. Teșu, Familia creștină, școală a iubirii și a desăvârșirii, Editura Doxologia, Iași, 2011, p. 63)

Îți mai recomandăm și: Familia fericită e un colț de Rai