Eu cred că fiecare dintre noi a văzut măcar o dată în viaţă o familie în care soţii se înţeleg unul pe celălalt din priviri, din „jumătate de vorbă”. Aceştia au trăit împreună mulţi ani, se cunosc bine unul pe celălalt, au ajuns la unirea de cuget. Uneori, exprimându-şi părerea cu privire la o anumită temă, folosesc aceleaşi cuvinte (adeseori, soţii care au trăit mult timp în dragoste şi înţelegere încep să semene şi fizic).

Ei n-au de ce să se certe, n-au nimic de împărţit, nu simt nevoia să-si dovedească unul altuia ceva, fiindcă știu şi aşa ce crede jumătatea lor cu privire la o problemă sau alta – şi asta nu din cauză că s-au „topit” cu totul unul în celălalt şi au încetat să mai existe ca personalităţi distincte, ci deoarece, pur şi simplu, au ajuns în căsnicie la armonia dorită şi ştiu că în problemele principale au aceeaşi perspectivă, pe când în cele secundare, sub călăuzirea dragostei, se pot face concesii.

(Pr. Pavel Gumerov, Conflictele familiale: prevenire și rezolvare, traducere din limba rusă de Adrian Tănăsescu-Vlas, Editura Sophia, București, 2013, p. 51)