În perioada de curtare, ambii încearcă să se vândă cât mai bine celuilalt, aşa că au o purtare plină de bunătate şi de curtoazie. Însă odată intraţi în rutina vieţii de zi cu zi, dovezile de bunătate şi de curtoazie, datorită cărora afecţiunea şi dragostea dintre ei ar trebui să crească şi să devină mai solide, încep să se rărească.

Nu puţine sunt soţiile care, după câţiva ani de căsnicie, se văd în situaţia de a-şi spune: înainte îmi aducea flori sau bomboane, îşi amintea de ziua mea de naştere, ne dădeam întâlnire, cheltuia bani cu mine, era sensibil la nevoile mele, chiar auzea ceea ce spun, îmi împărtăşea gândurile şi preocupările lui.

La rândul lui, şi soţul are, bineînţeles, propria listă: înainte mă încuraja să joc tenis, îmi gătea felurile de mâncare preferate, se întâlnea cu mine la masa de prânz, îmi cumpăra aftershave-uri deosebite, mă ţinea de mână în maşină, voia să aprindem focul în şemineu.

În momentul în care cuvântul „înainte” ajunge în prim plan – când trecutul arată mai bine decât prezentul – relaţia are probleme. Pe cât de uşor ne este să ne străduim să ne vindem cât mai bine pentru a începe o relaţie, pe atât de uşor dăm greş când vine vorba să lucrăm pentru a ne cultiva relaţia şi a ne însuşi arta căsniciei. Dacă nu băgăm de seamă, acei „înainte” din listă vor ajunge să ne afecteze starea de spirit, iar căsătoria se va termina printr-un divorţ.

(Constantine Nasr, Arta căsniciei: cum să rămâneți împreună când lumea vă desparte, Editura Theosis, Oradea, 2021, pp. 17-18)

Îți mai recomandăm și: Căsnicia este arta prin care două persoane învață să danseze grațios prin viață, în același ritm