Cum să ne alegem perechea potrivită
Toate trebuie cercetate şi puse la încercare, nu lăsate la voia întâmplării, fiindcă nunta este sfântă şi căsnicia evlavioasă e viaţă sfântă.
În primul rând, trebuie să cereţi de la Domnul Dumnezeu, de la Maica Domnului şi de la toți sfinţii, din toate simţirile sufletului şi inimii dumneavoastră, ca Domnul Dumnezeu să vă arate mila şi voia Lui cea sfântă.
În al doilea rând, trebuie să-i întrebaţi pe oamenii încercaţi: pe părinţii dumneavoastră şi pe alţii, care cunosc viaţa, faptele şi purtarea celui cu care doriţi să întemeiaţi o familie. După ce vă veţi fi încredinţat că e om cinstit, puteţi, cu binecuvântarea lui Dumnezeu şi a părinţilor dumneavoastră, să săvârşiţi sfânta nuntă legiuită.
Nu vă grăbiţi însă, ci luaţi-o cu prevedere şi chibzuinţă. Toate trebuie cercetate şi puse la încercare, nu lăsate la voia întâmplării, fiindcă nunta este sfântă şi căsnicia evlavioasă e viaţă sfântă. (Sfântul Iona de la Kiev)
(Cum să ne întemeiem o familie ortodoxă: 250 de sfaturi înţelepte pentru soţ şi soţie de la sfinţi şi mari duhovnici, traducere din limba rusă de Adrian Tănăsescu-Vlas, Editura Sophia, Bucureşti, 2011, p. 5)
Care este rolul celor doi soți în cadrul familiei?
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro