Căsătoria este un mijloc prin care omul poate să îndrepte şi să depăşească iubirea sa de sine, care îl desparte de Dumnezeu şi de aproapele, şi mijlocul prin care unirea cu aproapele să-l ridice la unirea cu Dumnezeu, deoarece atunci când omul se uneşte curat cu aproapele său se uneşte şi cu Dumnezeu.

Când omul se uneşte cu Dumnezeu dobândeşte şi dragostea lui Dumnezeu către toţi oamenii, fără deosebire. Cel care s-a unit cu Dumnezeu şi-a atins deplinătatea sa şi cu toţi ceilalţi oameni, deplinătate la care este chemată şi căsătoria să îl îndrume pe om.

Prin căsătorie omului i se dă posibilitatea să îşi cultive capacitatea de a se uni cu Dumnezeu şi cu toţi ceilalţi oameni, începând de la unirea lui cu un om – soţul/soţia. Dar acela care reuşeşte într-un grad înalt să se unească şi cu Dumnezeu a depăşit căsătoria.

De aceea, în Împărăţia lui Dumnezeu oamenii nu se căsătoresc: nici nu se mărită, nici nu se însoară (Matei 22, 30). În Împărăţia Cerurilor nu există legături speciale, deoarece legăturile speciale presupun despărţire şi împărţire, iar căsătoria dă posibilitate omului să depăşească unele dintre acestea, dobândind unirea sa cu unul sau cu mai mulţi oameni.

(Pr. Filotei Faros, Pr. Stavros Kofinas, Căsnicia: dificultăți și soluții, traducere din limba greacă de Pr. Șerban Tica, Editura Sophia, București, 2012, pp. 65-66)