Secolul al XX-lea a deschis în faţa femeilor posibilităţi nemaivăzute, dar le-a şi însărcinat cu povara unei mari responsabilităţi. Primind drepturi egale cu bărbaţii, femeile au putut să studieze, să lucreze, să facă politică, să-şi hotărască soarta independent. Şi toate păreau să meargă bine, doar că familia a început să scârţâie. Femeile aveau timp pentru orice, numai pentru copii şi soţ nu. Schimbarea modului de viaţă şi a psihologiei a dus la divorţuri. Divorţurile au stricat viitorul copiilor. Copiii, crescând, i-au imitat pe părinţi şi astfel, o generaţie după alta, s-a intrat într-un cerc vicios...

În prezent, în Rusia, din trei familii două se despart şi situaţia nu pare să se îmbunătăţească. M-am ciocnit adesea de transmiterea psihologiei mamei singure până la generaţia a treia şi chiar a patra: străbunica a divorţat şi şi-a educat fiica singură. Aceasta, la rândul ei, nu s-a putut împăca cu soţul şi a transmis experienţa sa amară fiicei. Fiica, din nou, nu a tras concluziile cuvenite din cele întâmplate şi, ca rezultat, a rămas singură cu micuţa în braţe.

Şi acum această micuţă, care a crescut, se chinuie cu fiica sa, plângându-se de comportamentul ei, dar totodată cultivând în ea trăsături de caracter care aproape sigur o vor face incapabilă în viitor să se împace cu soţul ei. Stereotipurile negative de comportament cu cei de sex opus sunt atât de înrădăcinate în această familie, încât este foarte greu să le modifici. Este ca o povară a eredităţii: la fiecare generaţie ea devine tot mai grea şi mai grea.

Este interesant că majoritatea divorţurilor, în întreaga lume, se fac din iniţiativa femeilor. De ce? Nu vi se pare straniu? Femeile aveau de-a lungul mileniilor rolul diametral opus – rolul păstrătoarelor căminului familial! Înseamnă că au avut loc anumite modificări dramatice în psihologia şi în caracterul femeii, dacă instituţia familiei a început să se dărâme, îngropându-i pe toţi sub ruinele sale: şi bărbaţii, şi copiii, şi, desigur, femeile însele.

(Tatiana L. Şişova, Probleme şi dificultăţi în educarea copiilor: îndrumar pentru părinţi, traducere din limba rusă de preot Nicolae Creţu, Editura Sophia, Bucureşti, 2012, pp. 222-223)