„Bărbaţilor, trăiţi înţelepţeşte cu femeile voastre, ca fiind făpturi mai slabe, şi faceţi-le parte de cinste, ca unora care împreună cu voi sunt moştenitoare ale harului vieţii veşnice” (I Petru 3, 7). „Aşadar bărbaţii sunt datori să-şi iubească femeile ca pe însuşi trupurile lor. Cel ce-şi iubeşte femeia, pe sine se iubeşte” (Efeseni 5, 28).

Apostolul spune: „taina aceasta mare este, iar eu zic în Hristos şi în Biserică. Astfel şi voi, fiecare să-şi iubească femeia sa ca pe sine însuşi, iar femeia să se teamă de bărbat” (Efeseni 5, 32-33).

Pe de o parte, epistola aceasta vorbeşte despre relaţiile foarte profunde dintre Biserică şi Hristos. Hristos a venit pe pământ pentru a mântui omenirea, Dumnezeu S-a făcut om, şi El săvârşeşte mântuirea aceasta cu preţul vieţii Sale şi al morţii Sale. Şi acesta este primul lucru la care trebuie să se gândească soţii atunci când se căsătoresc: le este înmânată de Dumnezeu o fiinţă fragilă, căreia ei i-au spus: „Te iubesc” – şi această dragoste trebuie să fie de aşa natură că soţul este gata să sacrifice totul, toată viaţa sa, din dragoste pentru soţie şi din dragoste pentru copiii săi.

Soţul este capul familiei nu întrucât e bărbat, ci întrucât este chipul lui Hristos, şi soţia lui şi copiii lui pot vedea în el acest chip, adică chipul iubirii nemărginite, iubirii devotate, iubirii pline de abnegaţie, iubirii care este gata de orice ca să mântuiască, să apere, să hrănească, să mângâie, să bucure, să educe familia sa. Fiecare om trebuie să-şi amintească lucrul acesta. Este prea facil pentru bărbat să creadă că întrucât este bărbat are dreptul la soţia sa, drepturi asupra soţiei sale şi asupra copiilor săi. Nu este aşa! Dacă el nu este chipul lui Hristos, nimeni nu îi este dator cu niciun respect, cu nicio teamă, cu nicio ascultare.

Vedeţi că în epistola aceasta se vorbeşte nu despre stăpânirea bărbatului şi supunerea femeii, ci despre o dragoste reciprocă ce reprezintă dragostea jertfelnică, eroică, a soţului, la care soţia poate răspunde cu o dragoste la fel de jertfelnică. Trebuie să ne amintim întotdeauna de acest lucru, fiindcă acest pasaj din Sfânta Scriptură este înţeles mult prea des în chip mincinos – înjosind soţia şi ridicându-l în slăvi pe soţ, prezentându-l pe acesta ca pe un stăpân mândru. (Mitropolitul Antonie al Surojului)

(Cum să ne întemeiem o familie ortodoxă: 250 de sfaturi înţelepte pentru soţ şi soţie de la sfinţi şi mari duhovnici, traducere din limba rusă de Adrian Tănăsescu-Vlas, Editura Sophia, Bucureşti, 2011, pp. 48-49)