Multe familii încearcă astăzi să impună rugăciunea lungă şi deasă copiilor lor, dar, din păcate, se întâmplă ca aceştia să o urască mai târziu. La un moment dat, am citit cartea unui mare duhovnic contemporan, care îi scria unui copil destul de mare: „Nu trebuie să înveţi atâtea rugăciuni, rosteşte doar Tatăl nostru şi Născătoare de Dumnezeu!” Toate cele legate de sfinţenie, de măreţie şi Biserică un copil trebuie să le primească în măsura în care e capabil să le asimileze.

Un copil mic abia dacă reuşeşte să asculte întreaga pravilă a rugăciunilor dimineţii. Doar copiii extraordinari, aleşii Domnului, se pot ruga în mod conştient mai mult timp.

Este mai înţelept ca, gândindu-se bine, rugându-se şi sfătuindu-se cu cineva mai înţelept, părinţii să compună pentru copii o rugăciune scurtă sau o pravilă mică, compusă din rugăciuni scurte şi lipsite de complexitate. Fie ca aceasta să fie prima lor pravilă de rugăciune, după care, încetul cu încetul, odată cu înaintarea în vârstă, să se adauge câte o nouă rugăciune.

Va sosi, astfel, și ziua când el va dori să treacă singur de la rugăciunea pentru copii la cea din pravila mare. Copiii vor să-i imite întotdeauna pe cei maturi, iar atunci când vor face aceasta, vor avea o rugăciune statornică şi puternică. Altfel, copilul se va teme de părinţi şi doar se va preface că se roagă.

(Pr. Maxim Kozlov, Familia – ultimul bastion: răspunsuri la întrebări ale tinerilor, traducere din limba rusă de Eugeniu Rigoti, Editura Sophia, București, 2009, pp. 202-203)