Iarăși adunați împreună, precum dorește Domnul, la Sfânta Liturghie. Precum își strânge cloșca puii săi sub aripi. Stau în mijlocul copiilor și îmi plec capul, căci Domnul grăiește inimii. Ce poate grăi Domnul? Numai Adevărul, îmbibat în Iubirea și Mila Sa nemărginită. Iar eu înțeleg încă o dată cum, oricât de sincer și dedicat Lui încerc a trăi, viața mea e cufundată în ceață. În ceața unor patimi țesute pe dedesubtul alcătuirii mele, în hipnoza contextului meu de zi cu zi.

El versus eu: Adevărul versus închipuirea. Realitatea, efectiv realitatea versus ceața și rătăcirea. Ajută-ne, Doamne, să trăim în realitatea Adevărului, să ne dezmeticim din dimensiunea noastră concavă. Dă-ne simțirea și mintea cea împărtășită cu Duhul Sfânt. 

Îmi întorc ochii către copii, care ca de obicei, orice ar face, îmi transmit nevinovăția lor, acoperământul cu care îi învăluie Domnul. Și mă întreb cum îi poate ajuta pe ei prezența și implicarea unei mame pătimașe? Căci, oricât de dureros, aceasta e cartea mea de identitate: un om păcătos, un om bolnav de patimi.

Patima, dioptria mea existențială. Cum aș putea privi sau săvârși creșterea lor în chip sănătos dacă însăși dioptria mea este patima? 

Și mă smeresc și tac. Realizez încă o dată cât de binefăcătoare este rugăciunea. De ce să le repet aceleași lucruri, să țină minte că îi toc la cap? Ce știu eu despre bine și rău? Un singur lucru știu: că El știe. Și atunci, nu am decât să Îl rog mereu și mereu ca El să intervină, El să le spună, El să le așeze în gând, în inimi, să îi ierte, să îi întoarcă spre bine. 

Poate că mă risipesc prea mult în educație. Poate ar fi mai util să mă adun tot mai mult cu El dimpreună și să le vorbesc mai puțin lor și mai mult Lui. 

Ce știu de fapt eu? Pot garanta vreodată pentru ceea ce l-am învățat pe copilul meu? Chiar și bine. Eu personal nu pot. Dacă nu era vremea? Dacă în inima lui a căzut prea greu acel bine? Numai El știe, iar eu trebuie să învăț a mă smeri ca părinte.

Poate că uneori greșim față de copii tocmai pentru că ne concentrăm prea mult pe a fi părinți buni. Părinții pe care am fi dorit noi să îi fi avut, părinții care să ne împace nouă conștiința. 

Cred că lucrurile ar merge mai bine dacă ne-am focusa mai adânc pe copil. Pe inimioara lui, pe ceea ce este el acum înaintea lui Dumnezeu. Cu delicatețe și respect, cu rugăciune și dragoste.

Ce are el nevoie, ce îl ajută pe el acum? Căci contează enorm acest acum. Sufletul unui om, cu atât mai mult al unui copil, este mereu în dinamică, precum o apa mișcătoare, cum ne spune Psalmistul. Nu îl putem încadra în niște tipizate. Trebuie să pândim pulsul lui acum din suflețelul său. Să îl vedem clar și viu ca înaintea lui Dumnezeu și astfel să reacționăm. 

Acest acum este timpul lui Dumnezeu. Numai El, fiind pe deplin Viu, cunoaște această mișcare a apelor sufletului, mereu actualizată. 

Tocmai de aceea e atât de important să fim conectați cu Dumnezeu când lucrăm cu sufletul copilului! Sau, măcar să ne arătăm deschiși către lucrarea Sa înlăuntrul relației cu ei. Dacă am face exerciții zilnice, prin rugăciune sinceră, de disponibilitate față de primirea Harului, de împărtășirea Duhului Sfânt! El crește, El educă, El formează și mântuiește! De am grăi cele mai alese și corecte cuvinte în viața copiilor noștri, în zadar este dacă nu le împărtășim Duh Sfânt prin ele. Dacă nu-I facem loc Lui să le grăiască în inimi. Niciun cuvânt, oricât de bun, nu lucrează ca un gând dumnezeiesc strecurat de Duhul Sfânt în mintea lui. 

Însă eu, fiind cea mai săracă în această lucrare, nu am altă nădejde decât multa milostivirea a lui Dumnezeu peste și înlăuntru nostru, al părinților, și al copiilor noștri. Îmi pun nădejdea în Maica Domnului, care, ca o porumbiță cu aripi poleite în sfințenie, înconjoară cu atâta grijă și delicatețe sufletele lor.

Și iarăși mă întorc în taina Sfintei Liturghii și mă rog cu inimă și lacrimi:

Bine este nouă, Doamne, să fim aici! La Pieptul Tău, sub acoperământul aripilor Tale! Cu Cer și veșnicie ne învălui ca într-un chihlimbar. Nu îngădui,  Domnul meu, ca fiii Tăi, alăptați la sânul Bisericii, să se piardă vreodată! Și de vor rătăci, pentru păcatele mele, Te rog din inimă, întoarce-i Acasă, pe aceștia,  ce au gustat și s-au hrănit cu Pâinea Vieții! Preacurată, Născătoare de Dumnezeu, salvează sufletele copiilor noștri din necunoștința viețuirii pe acest pământ și du-le la limanul Harului dumnezeiesc! Amin!