Copilul să-L cunoască pe Dumnezeu încă din pântecele mamei
Dacă te duci când eşti gravidă la biserică, copilul trăieşte în atmosfera de Liturghie, el nu ştie, dar simte; nu înţelege, dar este acolo.
Un aspect este starea din timpul gravidităţii, atitudinea faţă de spovedanie a părinţilor. Este nevoie de Sfânta Liturghie în tot timpul acesta, apoi şi după creşterea copilului, impregnând viaţa lui cu harul Duhului Sfânt. Asta înseamnă că, dacă te duci când eşti gravidă la biserică, copilul trăieşte în atmosfera de Liturghie, el nu ştie, dar simte; nu înţelege, dar este acolo. Dacă-l tot duci la biserică duminical, chiar şi mai des şi-l împărtăşeşti, apoi vine vremea şi de spovedanie pentru mamă, el nu ştie, dar simte, nu ştie ce simte.
Apoi, încep lucrurile de atenţie: cum i-L împărtăşeşti pe Dumnezeu, ce-i spui despre Dumnezeu, cât îi spui, cât de mult îl atragi, asta este educaţia din prima copilărie!
(Pr. Nicolae Tănase, Soţ ideal, soţie ideală, editura Anastasis, Sibiu, 2011, p. 98)