Toţi părinţii doresc ca fiii lor să fie cuminţi. Părinţii creştini doresc ca şi copiii lor să fie credincioşi, respectuoşi şi cuminţi, ca să crească oameni virtuoşi şi folositori societăţii. Cu toate acestea, însă, ei trebuie să reţină că „nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său” (Lc. 6, 40). De aceea, caracterul religios la copii se va măsura după religiozitatea părinţilor, care nu pot oferi copiilor lor mai mult decât pot da.

Ei trebuie să privească acest lucru atât ca pe o responsabilitate a lor, cât şi ca pe o creştere a nivelului lor duhovnicesc. Astfel, educaţia creştină a copiilor începe odată cu educaţia părinţilor. Concomitent cu creşterea lor în domeniul conştiinţei religioase şi cu întărirea lor în duhul Bisericii, vor creşte duhovniceşte şi copiii, în caz contrar în familie nu vor exista condiţii propice pentru dezvoltarea lor religioasă.

(Gleb Kaleda, Biserica din casă, traducere de Lucia Ciornea, Editura Sophia, București, 2006, p. 276)