A fi mamă e o slujire, iar cea dintâi condiţie a slujirii credincioase este abnegaţia. Mama adevărată, credincioasă chemării sale, nu spune: „Iată fiul meu, pe care l-am născut pentru mine însămi”; ea gândeşte: „Iată un om care s-a născut în lume spre binele lumii”. Ce va fi pruncul acesta? (Luca 1, 66) – întreabă pământul, Cerul şi iadul, aplecându-se deasupra leagănului acestei făpturi slabe. Răspunsul depinde în mare măsură de educaţie, iar educaţia – de mamă, în principal.

De începutul educaţiei depind multe: în orientarea dată copilului în primii ani de viaţă se ascunde embrionul activităţii lui viitoare. Primii ani ai copilului se află însă în mâinile mamei. Şi, într-adevăr, în aceşti ani cine poate să înlocuiască pentru copil mama? Tatăl? Dar tatăl n-are nici destulă înclinaţie, nici destulă vreme, nici destulă răbdare, pe când mama are toate acestea din plin. Nimeni nu îşi dă seama atât de bine ca mama ce fire are copilul, care sunt punctele tari şi punctele slabe ale caracterului său, ce se poate face cu temperamentul lui.

Nimeni nu ştie mai bine decât mama până unde poate merge severitatea şi până unde poate merge îngăduinţa, nimeni nu stăpâneşte mai bine decât ea arta de a stârni în copil dorinţa de a cunoaşte, de a-i atrage atenţia, de a-i da învăţături practice. Nimeni, afară de mamă, nu e în stare să facă această mlădiţă tânără să crească aşa cum trebuie. Cea mai mare înrâurire care există în relaţiile dintre oameni este înrâurirea mamei.

Nu cereţi de la ea acţiuni sistematice: ea acţionează mai degrabă din inspiraţie, decât din calcul. Poate părea că procedează la întâmplare, însă lăsaţi-i în seamă educaţia copilului, şi sentimentul mamei va ajunge la ţintă mai sigur decât toate raţionamentele tatălui – şi ce schimbări minunate au loc uneori în copii sub înrâurirea mamei! (Protoiereul Dimitrie Sokolov)

(Cum să educăm ortodox copilul, Editura Sophia, București, 2011, pp. 58-59)