Obrăznicia în cele mici va deveni obrăznicie în cele mari
Mulți copii aud îndemnuri de tipul „Să nu respecţi nici pe cel mare, nici pe cel mic, ca să dobândeşti personalitate!”, „Calcă-i, zdrobeşte-i, ca să reuşeşti!”. Dar oare cum vor crește copiii aceștia și, mai ales, ar mai fi posibil traiul într-o astfel de lume în care toți oamenii ar gândi și ar acționa după genul acesta de „sfaturi părintești”?
Părinte, atunci când se săvârşeşte o minune, aceşti oameni spun că aceasta s-a întâmplat deoarece omul a crezut că se va face (efectul placebo, n.r.).
În spatele acestui aranjament egoist se ascunde lucrarea diavolului. Unii ca aceştia încurcă pe „Crezi?”, pe care l-a spus Hristos, cu „crezul” lor. De aici porneşte toată această demonizare ce există în lume. După aceea, ți se spune: „Să nu respecţi nici pe cel mare, nici pe cel mic, ca să dobândeşti personalitate”. De aceea auzi nişte lozinci: „Calcă-i, zdrobeşte-i, ca să reuşeşti”. Respectul este considerat ceva retrograd şi diavolul triumfă. Chiar şi un copil dacă vorbește puţin cu obrăznicie părinţilor sau celor mari este părăsit de harul lui Dumnezeu şi primeşte înrâuriri diavoleşti, cu atât mai mult dacă omul îşi face din acest fel de comportament „tipicul” său.
(Cuviosul Paisie Aghioritul, Cuvinte duhovnicești. Volumul II. Trezvie duhovnicească, traducere de Ieroschimonah Ștefan Nuțescu, ediția a doua, Editura Evanghelismos, București, 2011, p. 303)