Sunt părinţi, mai ales mamele, care stau şi învaţă cu copiii, şi atunci când nu pot face lecţii împreună, copilul nu face nimic.

Adevărat. Există părinţi care mai fac o dată şcoala, alături de copii. Chiar şi gimnaziul, la liceu e mai dificil. Lăsând gluma la o parte, situaţia e destul de serioasă. Căci în realitate ce se petrece? Este cazul în care părintele stă trei, patru sau cinci ore alături de copil şi fac toate temele în comun. Spuneţi-mi când se va mai ocupa acest părinte de ceilalţi copii pe care îi are? Sau când mai are timp să comunice cu copilul, sau când va face celelalte treburi? Lucrul acesta este epuizant pentru toţi.

Nici nu vorbesc aici de alte implicaţii, ci de faptul că funcţionează ca o greutate pentru copil, ca şi cum i-am zice prin comportamentul nostru: „Te considerăm mic, considerăm că nu ai capacitatea să-ţi faci temele singur, trebuie să le facă altul în locul tău, credem că nu poţi fi independent, deşi ai ajuns la adolescenţă şi termini gimnaziul”.

Înţelegeţi că în felul acesta creăm un viitor foarte greu copilului, deoarece la liceu, unde noi nu vom putea ţine pasul cu lecţiile, ce se va întâmpla cu el? Va rămâne în urmă. A învăţat de atâţia ani să citească cuvânt cu cuvânt cu mama sau cu tatăl lui, prin urmare ce se poate întâmpla când ei vor lipsi? Atunci, în liceu, va trebui brusc să punem mulţi meditatori, ca urmare a acestei tactici greşite din start. Şi spunem acestea şi pentru părinţii care acum au copiii în primele clase, dar şi pentru părinţii care au început deja o asemenea greşeală şi nu ar fi prea târziu să se oprească.

(Pr. Vasile Thermos, Sfaturi pentru o creştere sănătoasă a copiilor, traducere de preot Şerban Tica, Editura Sophia, Bucureşti, 2009, pp. 180-181)