Un mijloc eficient al influenţării binefăcătoare asupra sufletului copilului este împărtășirea lui cât mai deasă; mulţi observă roadele împărtăşirii, care ia deseori forma minunilor.

Copiii trebuie duşi cât mai des la biserici, ca să se obişnuiască să sărute crucea, Evanghelia şi icoanele, iar acasă să îngenuncheze înaintea icoanelor și să se însemneze cu semnul crucii (la fel, şi patul, mâncarea și tot ce poate fi atins de copil), în casă să se stropească cu aghiasmă şi să se tămâieze; e bine dacă preotul îl binecuvântează cât mai des. În casă să se aducă icoane din biserici şi să se țină slujbe. În genere, tot ce ţine de biserică aprinde şi hrăneşte, în chip minunat, viaţa în har a copilului, formând astfel un zid trainic şi de nepătruns, care îl apără de toate ispitele forţelor rele.

Părinţii pot acţiona asupra copilului cu dragoste în perioada când el încă nu este influenţat de forţele din afară. E nevoie ca părinţii nu numai să-şi iubească copilul, dar şi să-şi dea seama că el este darul lui Dumnezeu, şi să nădăjduiască că Acela care le-a încredinţat acest dar le va da puteri pentru a-l păstra şi a se ruga neîncetat pentru el.

Pe măsura creşterii, la copil apar porniri păcătoase, la început în mod inconştient. Dar dacă totuşi ele nu sunt depistate la timp, se pot transforma în obiceiuri. De asemenea, la o vârstă foarte fragedă pot apărea capricii, gelozie, mânie, lene, invidie, neascultare, încăpăţânare, uneori chiar şi viclenie şi minciună.

La cinci ani se conturează deja caracterul copilului, care se dezvoltă cu vârsta, şi odată cu el patimile şi virtuţile. E nevoie de multă răbdare în această luptă, pentru ca ele să nu devină o obişnuinţă.

(Gleb Kaleda, Biserica din casă, traducere de Lucia Ciornea, Editura Sophia, București, 2006, p. 277)