În Taina Cununiei, iubirea nu mai este doar un sentiment, ci este și un act de credință și credincioșie, un semn al asumării Crucii, deci un act de asceză, care biruie și puterea morții: „Darul iubirii, care este dat prin Taina Cununiei de binecuvântarea lui Dumnezeu, este un dar veșnic și iubirea nu poate fi desființată, nu poate înceta odată cu moartea. Aceasta reprezintă garanția faptului că nunta creștinească se săvârșește în veșnicie” (Pr. Prof. dr. Dumitru Staniloae).

În Teologia Părinților Bisericii aflăm că de aceea a ales Mântuitorul să moară pe Cruce, pentru a îmbrățișa lumea în iubirea jertfelnică desăvârșită. De aceea, Crucea devine simbolul atotcuprinzător al vieții și Căsătoria este pecetluită de jertfa Crucii și se înalță prin Cruce la Înviere. Bucuria Crucii este o altă bucurie decât cea obișnuită; este bucuria în Hristos, care dă putere celor doi – mire și mireasă – să-și răstignească egoismul, transformându-l în iubire jertfelnică a unuia față de celălalt și a amândurora față de Dumnezeu și față de aproapele.

Cununile, prin binecuvântarea în chipul Crucii și-n numele Prea Sfintei Treimi, ies din realitatea terestră a lumii acesteia, pentru a fi primite în Împărăția Cerurilor: „Doamne, Dumnezeul nostru, Care ai venit în Cana Galileii…primește Cununile lor în Împărăția Ta, păzindu-i curați, fără prihană și neasupriți în vecii vecilor”.

(Pr. Dr. Vasile Gavrilă, Nunta – comuniune întru desăvârșire, Editura Mitropoliei Române a Europei Occidentale și Meridionale, București, 2011, pp. 30-31)