ărinţii care au posibilităţi materiale au şi datoria să se îngrijească de viitorul copiilor lor. Fireşte, cel mai bine este să le dea o educaţie bună, apoi să-i poarte la studii sau să-i trimită să înveţe un oarecare meşteşug pentru a putea trăi şi apoi să-şi poată asigura o căsuţă etc.

În 1924, când familia noastră a venit în Grecia din Farasa Capadociei, atunci cu schimbul de populaţii, tatăl meu, ca primar al satului, s-a îngrijit să-i aranjeze pe toți consătenii noştri. Familia noastră a lăsat-o la urmă. Mai târziu fraţii mei mai mari i s-au plâns: „Tată, te-ai îngrijit de toti, dar la noi nu te-ai gândit”. Dacă cineva este singur, din râvnă pentru Dumnezeu, din nobleţe, le poate da pe toate şi să nu-i pese de sine, dar, dacă are familie, trebuie să se gândească şi la familia lui.

Părinţii nu trebuie să se grăbească să le dea copiilor lor cele pe care le au, toate odată, pentru că ei sunt fără experienţă şi se pot avânta la cheltuieli necumpătate, căci viaţa contemporană le oferă bunuri nenumărate. După aceea, le va fi milă de ei, dar nu vor mai avea cu ce să-i ajute.

De asemenea, părinţii trebuie să ia aminte ca pe copilul care este mai slab să-l ajute mai mult din punct de vedere material, dar şi mai mult din punct de vedere moral, pentru ca acesta să nu intre în panică din cauza nereuşitei lui în viaţă. Dar să caute să-i căpătuiască cu discernământ şi dragoste pe toţi copiii lor, pentru a nu se răci dragostea dintre ei. 

Rar găseşti familii unite, care trăiesc duhovniceşte, şi fraţi care nu se ceartă pentru pământ şi avere şi nu aleargă la judecătorii. Am cunoscut o familie cu şapte membri. Părinţii aveau nişte podoabe de aur. După moartea lor, copiii au hotărât să le ia fratele care i-a îngrijit. Dar acela însă, văzând că sora lor are familie mare şi are mai multă nevoie, i le-a dat aceleia. Aceea însă le-a dat unui alt frate de-al lor, iar acela la altul şi, în cele din urmă, au ajuns din nou la primul. Adică s-a întâmplat exact cum au făcut acei părinţi despre care citim în Pateric. La urmă, nici acela nu a vrut să le ţină şi le-a dat la o biserică.

(Sfântul Cuvios Paisie Aghioritul, Viața de familie, traducere din limba greacă de Ieroschimonah Ştefan Nuţescu, Editura Evanghelismos, București, 2003, pp. 122-123)