Fiecare profesie se poate sfinți. Un medic, de pildă, nu trebuie să uite că în medicină cel mai mult ajută harul lui Dumnezeu. De aceea, să încerce să devină vas al harului dumnezeiesc. Medicul care este și un creștin bun, în paralel cu profesia lui, îi ajută pe bolnavi cu bunătatea și credința sa, pentru că îi încurajează pe aceia să-și înfrunte boala cu încredere în Dumnezeu, în cazul unei boli grave îi poate spune bolnavului: „Știința a avansat până aici. De aici încolo există și Dumnezeu, Care face minuni”.

Sau, de pildă, dascălul trebuie să se străduiască să-și facă cu bucurie slujba sa de învățător și să-i ajute pe copii pentru a renaște duhovnicește, lucru pe care nu au posibilitatea să-l facă toti părinții, chiar dacă au intenție bună. De asemenea, să aibă grijă ca, pe lângă cunoștințele pe care le învață, copiii să devină și oameni buni. Altfel, la ce va folosi învățătura de carte?

Societatea are nevoie de oameni corecți, care să-și facă meseria cum trebuie, oricare ar fi ea. Învățătorul nu trebuie să se limiteze numai la examinarea elevilor, ci să aibă în vedere și calitățile lor, cum ar fi evlavia, bunătatea, mărimea de suflet, notele puse de Dumnezeu nu se potrivesc întotdeauna cu cele puse de învățători. Se poate ca nota patru a unui copil să fie zece la Dumnezeu, iar nota zece a altuia la Dumnezeu să fie patru.

(Cuviosul Paisie Aghioritul, Cuvinte duhovnicești, Vol. IV Viața de familie, Editura Evanghelismos, București, 2003, pp. 175-176)