Chelăria Mănăstirii Lavra avea destul rachiu pentru musafirii ce veneau în mănăstire. Acest frate care locuia în mănăstire se obișnuise cu băutura și aflase un mod de a intra în beciul unde se păstra rachiul. Intra și fura rachiu. La început nu s-a observat, dar, după o vreme, chelarul a băgat de seamă că lipsește rachiu din vase și din butoi și a spus starețului:

– Părinte Stareț, cineva intră în chelărie și ia rachiu. A luat destul de mult din toate vasele care sunt acolo.

– Trebuie să aflăm cine face asta. Pune pe cineva să pândească. Ba, mai bine stai tu.

Dar discuția a auzit-o și fratele Avacum – căci așa se numea fratele cu pricina –, în vreme ce trecea pe lângă ei fără să fie observat. Chelarul a stat la pândă și l-a prins pe „hoț”. Acesta, fără să se ferească să fie văzut de cineva, s-a apropiat de chelărie cu un felinar în mână, a împins ușa, a intrat înăuntru și s-a dus la butoi să-și umple cu rachiu bidonul ce îl avea în cealaltă mână. Atunci chelarul a alergat de acolo de unde era ascuns și s-a năpustit asupra hoțului, ca să nu fugă, dar a rămas înmărmurit când a văzut că „hoțul” era David.

– Părinte David, sfinția ta ești? Hai să mergem repede la stareț.

Intrând la stareț, l-au găsit acolo pe fratele Avacum, care, îndată ce i-a zărit, a spus ceva starețului și s-a grăbit să plece.

– Părinte Stareț, iată făptașul. Cine se aștepta la asta?

– Nicodime, nu te grăbi. David era singur? Cum a deschis ușa?

– Părinte Stareț, ușa s-a deschis singură. Și asta se întâmplă în fiecare seară. Nu mai încape discuție. S-a aflat bețivul. Păcat de sfinția ta, Părinte David. În mănăstire te admiram toți și te consideram sfânt.

– Părinte Nicodim, zise David, cine este sfânt? Toți suntem neputincioși și păcătoși. Acum învățați-vă minte să nu mă mai cinstiți.

– Frumoase cuvinte, spuse starețul. Acum du-te la chilia ta și te vom chema mai târziu. Și dacă poți și nu ești încă amețit, fă-ți rugăciunea ta.

Imediat după aceasta, vine la chilia starețului un părinte cu petrecere virtuoasă care se ostenea mult împreună cu starețul pentru îndreptarea unui oarecare monah și îi spuse:

– Părinte Stareț, nenorocitul Avacum a fost găsit în grădină grav rănit. A căzut de pe zid și ținea încă în mână o sticlă pe jumătate cu rachiu. Era beat. Iată cine fura rachiul!

– la stai, pentru că nu mai înțeleg nimic. Doar adineaori l-am prins pe David intrând în chelărie cu bidonul în mână ca să ia rachiu. Fratele Avacum mi-a spus mai înainte de a-l prinde pe David asupra faptului că l-a văzut de multe ori noaptea, intrând pe ascuns în chelărie. Dar aceasta o vom vedea.

– Ce spuneți, Părinte Stareț? Acest nevoitor sfânt să facă așa ceva? Aceasta este lucrarea murdară a lui Avacum.

Și într-adevăr așa a fost. Monahul care îl apăra pe David i-a poruncit acestuia, ca din partea egumenului, să meargă să ia puțin rachiu de la chelărie. Dar a spus și chelarului să-l urmărească ce va face. David însă s-a dus direct la stareț să-l întrebe dacă poate să ia rachiu. Și acest lucru i-a pricinuit o nouă cinstire de la călugării din Mănăstirea Lavra.

(Cuviosul David „Bătrânul” – „Copilul” Înaintemergătorului, traducere din limba greacă de Ieroschimonah Ștefan Nuțescu, Editura Evanghelismos, București, 2003, pp. 62-64)