Caută pacea și vei afla bucuria
De nu ești curat în inimta ta, fii curat măcar în trupul tău. De nu plângi în inima ta, îmbracă-ți în jale măcar fața ta. De nu poți milui, vorbește măcar ca un păcătos. De nu ești făcător de pace, fii măcar neiubitor de tulburare.
De nu te liniștești cu inima, liniștește-te măcar cu limba. Și, dacă nu poți pune rânduială în gânduri, pune rânduială măcar în simțuri. Și, de nu ești singur în cugetul tău, fii singur măcar cu trupul tău. Și, de nu poți lucra cu trupul tău, întristează-te măcar în cugetul tău. Și, de nu poți sta la priveghere, priveghează măcar șezând pe patul tău sau chiar întins pe el. Și, de nu poți posti două zile, postește măcar până seara, Și, de nu poți până seara, păzește-te măcar să nu te saturi. De nu ești curat în inimta ta, fii curat măcar în trupul tău. De nu plângi în inima ta, îmbracă-ți în jale măcar fața ta. De nu poți milui, vorbește măcar ca un păcătos. De nu ești făcător de pace, fii măcar neiubitor de tulburare. De nu te poți strădui, fă-te măcar în cuget netrândav. De nu ești biruitor (asupra păcatelor), măcar să nu te mândrești față de cei vinovați. De nu izbutești să închizi gura celui ce bârfește pe prietenul tău, păzește-te măcar să nu te faci părtaș în aceasta cu el.
Cunoaște că, de iese din tine foc și acesta arde pe alții, sufletele arse în focul tău le va cere Dumnezeu din mâinile tale. Și, chiar dacă nu arunci tu însuți focul, dar consimți cu cel ce-l aruncă și găsești plăcere în aceasta, vei fi părtaș lui la judecată. De iubești blândețea, rămâi în pace. Și, de te vei învrednici de pace, te vei bucura în toată vremea. Caută înțelepciunea, și nu aurul. Îmbracă-te în smerenie și nu în mătase. Caută să dobândești pacea, și nu împărăția.
(Sfântul Isaac Sirul, Cuvinte despre nevoință, în Filocalia X, traducere din grecește, introducere și note de pr. prof. dr. Dumitru Stăniloae, Editura Humanitas, București, 2008, p. 273-274)