Laudele sunt cântările principale şi caracteristice din slujba Utreniei. Aceste cântări sunt formate dintr-o serie de stihiri cu număr variabil: Duminica se cântă opt, la praznicele împărătești – șase, iar la sărbătorile mai mici și în zilele de rând – patru; ele alternează cu versete din psalmii 148, 149 și 150. Acești psalmi se numesc psalmi aleluiatici sau de laudă, fiindcă se încheie cu refrenul ebraic „Alleluia”, care se traduce prin „Lăudaţi pe Domnul!”. Folosirea acestor psalmi în cultul divin este menționată din secolul al patrulea, însă această secțiune a slujbei Utreniei o întâlnim și în cultul sinagogii iudaice de unde a pătruns în toate riturile liturgice creștine cu excepţia celui romano-catolic, din care a fost suprimată în 1911 de către reformatorii Psaltirii romane. În trecut, acești psalmi se cântau în întregime după fiecare verset cântat sau rostit de cântăreț, poporul cânta refrenul: „Toată suflarea să laude pe Domnul!”. Astăzi, psamii de laudă se mai citesc în întregime doar la utreniile din zilele de rând care nu au stihiri la laude în Minei. În rânduiala Utreniei de Duminică au mai rămas din acești psalmi numai primele două versete din Psalmul 148, versete care se cântă pe larg la început, precum şi câteve versete din ceilalţi psalmi (Ps. 149,9; Ps. 150, 1-5 ; Ps. 9, 32 şi Ps. 137, 1), cântate recitativ printre stihirile Laudelor.

Stihirile laudelor reprezintă compoziţii mai noi, de inspiraţie creştină, alcătuite de diferiţi imnografi din secolul al VI-lea şi care au intrat treptat în Mineie, Octoih, Triod şi Penticostar.