Căutătorul de pietre
Prețuiți orice lucru la timp.
Un om mergea pe malul mării şi privea îngândurat în jos. O groapă, proaspăt făcută, i-a atras atenţia ca şi cum ar fi fost ascuns ceva acolo.
Dând nisipul deoparte, a găsit un sac plin cu nişte pietre de care el nu mai văzuse. L-a scos de acolo şi cu el în braţe s-a îndreptat spre casă. Drumul era lung şi nisipul îl făcea greu și anevoios. Ca să-şi uşureze sarcina, zvârlea din când în când câte o piatră, până ce a rămas doar cu una singură. A scos-o din sac şi cu ea în mână a intrat în sat. Pe drum s-a întâlnit cu vecinul său care era giuvaiergiu. Acesta i-a spus:
-Ce piatră frumoasă şi preţioasă ai! Dacă mi-o dai, ți-o plătesc cu cât îmi ceri.
Nu-i venea să creadă cele ce auzea. Nu a stat mult pe gânduri. S-a repezit înapoi, pe drumul pe care venise, să caute pietrele azvârlite. Era prea târziu. N-a mai găsit nici una. Pe urma lui, alt călător, probabil cunoscător al pietrelor scumpe, le-a adunat pe toate şi nu a pregetat să le ducă pe acelaşi lung şi greu drum. El s-a întors trudit, cu mâinile goale şi trist că avusese în braţele lui o avere, pe care nu a ştiut să o păstreze.
-Câţi în lume nu fac cu comorile sufleteşti ceea ce a făcut căutătorul cu pietrele preţioase
(Flori în calea tineretului, Editura Sf. Mina, Iași, 2008, p. 38)