Copiilor de această vârstă nu mai este nevoie să le explicaţi îndelung ce este un bebeluş. De asemenea, ei nu au aşteptări exagerate în ceea ce priveşte jocurile în comun în cel mai scurt timp – e prea mare diferenţa de vârstă. La 7-11 ani, multe fete dădăcesc cu plăcere bebeluşii: la ele se trezeşte instinctul matern. Dar şi băieţii îşi iau cu plăcere rolul de tutori. Adulţii trebuie doar să arate că apreciază meritele lor şi, desigur, să le lase copiilor timp de joacă şi plimbări cu prietenii.

Unii copii, dimpotrivă, primesc cu ostilitate ideea de a mai avea un frate sau o soră. În plus, în ultimul timp astfel de cazuri se întâlnesc mai des. Mulţi părinţi cu care eu comunic se plâng de aceasta mult mai des decât înainte. Nu văd aici nimic ciudat, în primul rând, şcolarii aud peste tot plângerile părinţilor despre scumpete şi înţeleg că, odată cu naşterea micuţului, vor avea parte de şi mai puţine dulciuri, jucării şi alte bunuri materiale. În acele familii în care copiii, în spiritul noilor curente, se străduiesc să se orienteze spre individualism, naşterea unui bebeluş constituie un argument serios.

În al doilea rând, s-a redus numărul familiilor cu doi copii (despre familiile cu mulţi copii nici nu mai vorbim!). Dacă înainte copilul egoist nu se împotrivea naşterii bebeluşului, deoarece nu dorea să fie mai prejos decât ceilalţi (cum, atâţia copii au surioare şi frăţiori mai mici, iar el nu are?), acum el nu se simte constrâns: alţii nu au – nici lui nu-i trebuie, cu atât mai mult că nici nu prea voia.

E o situaţie neplăcută, mai ales dacă se ia în considerare faptul că la această vârstă este foarte dificil de a-l orienta pe copil spre altceva. Preşcolarul a spus ceva şi a uitat, dar acesta o va reţine şi o va repeta din principiu!

(Tatiana L. Şişova, Probleme şi dificultăţi în educarea copiilor: îndrumar pentru părinţi, traducere din limba rusă de preot Nicolae Creţu, Editura Sophia, Bucureşti, 2012, pp. 237-238)