Era ziua de 26 octombrie 1987. Ora trecută de 22.00 seara. Tesalonicul își sărbătorea patronul orașului, pe Sfântul Dimitrie, precum și eliberarea de sub robia de aproximativ 500 de ani (1430–1912), cât au stat sub stăpânirea otomanilor. Biserica Sfântului Dimitrie, cu ușile deschise, primea închinătorii de noapte care îngenuncheau în fața raclei de argint cu Sfintele Moaște ale Izvorâtorului de Mir.

La acea oră nu ar fi fost mai mult de 30-40 de oameni în biserică. O adunare de aproximativ 10 femei cântau Paraclisul Sfântului în fața raclei. Singurul cleric prezent era tânărul și nou hirotonitul diacon al bisericii, împreună cu soția lui. Ecleziarhul de atunci al bisericii, Mitropolitul Pantelimon al Verias, Naousis și Kambanias, le spusese să fie acolo și să-l aștepte.

Dintr-odată, femeile care cântau Paraclisul au început să țipe! Diaconul a alergat aproape de ele și acestea, cu sentimente contradictorii, i-au arătat racla! Era scăldată literalmente într-o baltă de mir (spun mir, pentru că mireasma untdelemnului era neasemuită).

Se putea spune, fără a greși prea mult, că era ca și cum cineva a golit deasupra raclei cel puțin două „găleți” de lichid aromat (folosesc cuvântul „găleată” pentru a se înțelege cât de mare era cantitatea mirului ce aluneca pe pereții masivi de argint ai raclei cu reprezentări în basorelief).

Pentru un moment, diaconul a fost buimăcit. Sfântul Dimitrie izvora mir! Fără să se îndoiască deloc de minune și aflându-se într-o stare de bucurie, uimire și entuziasm, a alergat să aducă bumbac dintr-un dulap al sfintei biserici. S-a întors alergând și a început să șteargă cu bumbacul mirul de pe pereții exteriori ai raclei și să dea bucăți din bumbacul acesta purtător de mir pelerinilor.

Diaconul a șters racla și mirul nu se termina, ci continua să izvorască în mod tainic, fără să existe vreun oarecare izvor văzut. În acest sens, i-a făcut diaconului o mare impresie următorul fapt: cu o bucată mare de bumbac a șters mirul dintr-o parte a raclei. Bumbacul a șters bine tot mirul, la fel ca atunci când curățăm un geam cu un prosop uscat: apăsându-l bine, scoatem toată umezeala ce poate să existe pe el. O femeie a dus palma mâinii ei deasupra zonei unde racla tocmai fusese curățată.

Diaconul, cu uimire, a văzut mâna ei umedă de la mirul uleios, galben-verzui!

Între altele, mireasma umpluse toată biserica și se revărsa prin ușile deschise spre strada Sfântului Dimitrie, atrăgându-i pe trecătorii care se grăbeau să vadă ce se întâmplă și de unde provine mireasma aceea. Toți se îndreptau spre racla cu moaștele Sfântului Dimitrie, care era așezată nu în chivotul ei (care nu era încă construit), ci în fața catapetesmei bisericii.

Uimirile mulțumitoare nu s-au oprit însă acolo! Închinătorii au constatat că toate icoanele bisericii, oriunde s-ar fi aflat, în paraclise sau în naos, izvorau mir.

Desigur, diaconul a văzut închinătorii că scot șervețele de hârtie și șterg geamurile protectoare ale icoanelor bisericii, iar șervețelele se îngălbeneau de la mirul care „curgea” de pe ambele părți ale geamului, interior și exterior. Mărimea minunii era așa de mare, că nu lăsa nici cel mai mic dubiu, nici cel mai mic loc de contestații. Nu înțelegeam ce trăiam, era ceva ca un vis, în ceață, dar o trăiam. Mirul atingea vârfurile degetelor noastre, îl vedeam cu ochii noștri, îl miroseam și îl confirmam cu simțurile noastre!

În puțin timp, se crease o „coadă” formată din oameni care, cu lacrimi în ochi, se închinau raclei Izvorâtorului de Mir și își dădeau seama de ce i-a fost dat acest nume.

Între timp a ajuns la biserică și părintele ecleziarh cu alți preoți. Au deschis capacul raclei și au descoperit că Sfintele Moaște ale ocrotitorului Tesalonicului izvorau mireasmă, însă era mireasma Sfintelor Moaște. Mireasma mirului era diferită și caracteristică.

Mitropolitul Tesalonicului, Pantelimon al II-lea, a atribuit minunea izvorârii mirului Sfântului Dimitrie următoarei întâmplări: În acea seară, în ceremonia de sărbătoare a Universității pentru eliberarea Tesalonicului, principalul vorbitor l-a ignorat în vorbirea sa întru totul pe Sfântul Dimitrie și nu a făcut deloc referire la acela.

Sfântul Dimitrie a făcut cunoscut prin izvorârea mirului că niciodată nu a abandonat orașul Tesalonic, salvând orașul din sclavie și din cutremure. Cu această ocazie, însă, Sfântul a atras atenția de fiecare dată când tesalonicienii au dat dovadă de nerecunoștință și s-au îndepărtat de Hristos și de Sfinții Lui.

Vă mărturisesc că eu sunt acel diacon al bisericii Sfântului Dimitrie care a asistat atunci la minunea mirului izvorât, acum sunt preot în Tesalonic și vă scriu evenimentele așa cum mi le amintesc. În acel moment era ca și cum trăiam o taină. Nu pot să descriu ce simțeam! Bucurie, uimire, emoție, entuziasm... Nu pot să definesc nici acum cu exactitate acea stare. În orice caz, este una dintre întâmplările ce întăresc credința, ne umplu de bucurie, de nădejde și de simțirea prezenței lui Hristos și a Sfinților. Credința noastră este „vie”! (Părintele Hristos Kotios, paroh al bisericii „Adormirea Maicii Domnului”, Saranta Ekklisies, Tesalonic)