–  Părinte Visarion, am auzit că, atunci când mănăstirea te-a rânduit econom la metocul Mariana din Halkidikis, ai avut minunate descoperiri. Adică ai găsit o biserică şi l-ai văzut pe Cinstitul Înaintemergător cu care ai şi vorbit. De aceea, dacă îţi aduci aminte şi dacă vrei, povesteşte-mi tot întocmai cum s-a petrecut, ca să le consemnez pentru a le afla şi cei mai tineri.

De îndată ce Bătrânul Visarion a auzit aceste cuvinte, cu multă bucurie şi cu fericita sa simplitate, pe care o avea din fire, după ce mai întâi s-a gândit puţin, încercând să-şi aducă aminte faptele săvârşite în urmă cu douăzeci de ani şi mai bine, m-a privit cu atenţie şi mi-a spus:

– Vrei să-ţi spun despre biserică?

– Da, spune-mi mai întâi despre biserică, i-am răspuns eu, şi după aceea povesteşte-mi tot ceea ce ţi s-a mai întâmplat.

– Frăţiorul meu, după cum ştii, în 1916 mănăstirea m-a rânduit econom aici şi, cât am putut, m-am îngrijit de treburile metocului. Însă aveam o mare mâhnire în suflet pentru că nu puteam merge în zilele bune, adică la marile praznice împărăteşti şi ale Maicii Domnului, la Polighiros ca să ascult Dumnezeiasca Liturghie. Mă temeam să plec de la metoc în aceste zile, pentru că atunci se dădeau cele mai multe spargeri.

După ce a trecut Botezul Domnului şi am intrat în luna februarie, într-o noapte, pe când măcinam la moară grâul oamenilor din Polighiros, pe la ora 1.00, am urcat sus la chilie. Am intrat în bucătărie, unde aveam o grămadă de lemne într-un colţ. Deodata, văd un bătrân cu părul şi barba albe. Stătea la foc şi se încălzea. M-am mirat de îndată ce l-am văzut şi am zis în sinea mea: „Dar când a venit acest bătrân de nu l-am văzut?”. Cu toate acestea, l-am salutat cu inima bună, spunându-i:

– Bine ai venit, Gheronda! De unde eşti, dacă nu te superi?

– Uite, de pe aici, de prin apropiere.

– Nu ai găsit vreun călugăr aici? (Mă refeream la un oarecare argat mirean, pe nume Demostene).

– Nu, a răspuns el. Nu am găsit nici un alt călugăr aici.

Am început să discutăm, iar bătrânul m-a întrebat:

– Cum te descurci, Părinte Visarioane? Cum merg treburile?

– Slavă lui Dumnezeu, i-am răspuns. Merg bine. (În acea vreme aveam mult de lucru la moară). Ceva totuşi mă mâhneşte. Nu am biserică aici şi sunt nevoit să merg uneori la Polighiros ca să ascult Dumnezeiasca Liturghie.

– Dar este şi aici biserica, Părinte Visarioane, mi-a spus bătrânul. De ce spui că nu există?

– Ce spui, Gheronda? Nu ştiu eu ce este aici şi ştii tu mai bine?

Dar bătrânul o ţinea pe a lui şi-mi repeta aceleaşi lucruri. Atunci l-am privit cu atenţie în ochi şi mi-am adunat mintea, mirându-mă şi intrebându-mă în sinea mea: „Ce-mi spune bătrânul acesta?”.

– Gheronda, eu sunt aici de un an şi ştiu că nu este nici o biserică, iar tu îmi spui că este?

- Părinte Visarioane, tu nu crezi ceea ce-ţi spun. Însă eu te sfătuiesc să crezi, deoarece este voia lui Dumnezeu ca să se descopere biserică şi să o zideşti din nou. Nu fi necredincios faţă de cele ce-ţi spun!

După ce mi-a repetat de multe ori acest lucru, am început să cred şi l-am întrebat dacă mai are şi altceva să-mi zică, adică despre vreo vistierie, despre bani. Iar acela m-a încredinţat că voi afla multe lucruri.

– Dar ca să te încredinţezi şi mai mult de cele zise, mi-a spus el, după ce vei afla coloana Sfintei Mese, să nu mai sapi, ci să faci de trei ori semnul Sfintei Cruci cu metanii şi vei vedea că pământul care acoperă placă Sfintei Mese se va da singur la o parte, fără ca tu să-l atingi.

Când am auzit acestea, inima mi s-a umplut de bucurie şi i-am spus bătrânului:

– În seara aceasta vei rămâne aici să dormi; te voi găzdui aici.

– La ora aceasta unde să merg? Desigur că aici voi rămâne.

Dar în timp ce discutam acestea, am auzit cum pietrele morii au început să se lovească între ele. Am înţeles că se terminase grâul, aşa că am coborât să pun altul. I-am spus bătrânului să mă aştepte, căci mă voi întoarce ca să-i pun de mâncare. După ce am aranjat moara, m-am întors sus la chilie ca să continuăm discuţia. Dar nu l-am mai aflat pe bătrân. S-a făcut nevăzut. Am început să strig, l-am intrebat pe Demostene, pe oamenii din Polighiros, dacă l-au văzut, dar nimeni nu-l văzuse.

A trecut acea noapte. A doua zi i-am spus totul lui Demostene, dar nici acela nu credea. Stăteam în cumpănă: să încep sau nu?

După ce a trecut aproape o săptămână, într-o noapte, în timp ce dormeam, am simţit cum mi s-a aşezat pe piept o greutate cam de cinci sute de ocale. Ce să-ţi spun, m-a cuprins o mare mâhnire şi frică. Mă aflam în această stare şi încercam să zic ceva, când, deodată, am auzit un glas spunându-mi: „De ce nu ai făcut ceea ce ţi-a spus bătrânul?”. Când am mai auzit şi acestea, ca să scap de acea mâhnire, am spus: „Mâine negreşit am să fac”. Apoi acel glas a spus: „A venit vremea rânduită, să nu mai amâni”, şi astfel m-am slobozit de acea greutate.

A doua zi dimineaţă, înainte de a se lumina bine de ziuă, am luat târnăcopul şi am început să sap în fata cuptorului, cuprins de frică din pricina acelei greutăţi pe care am simţit-o noaptea. Loveam cu putere şi adânc cu târnăcopul, aşa că m-a auzit femeia argatului. Mirându-se, a venit lângă mine şi m-a întrebat:

– Ce faci, părinte econom?

Eu însă nu i-am răspuns nimic, ci i-am făcut numai semn cu mâna să plece. După ce am săpat până la o adâncime de un metru, am aflat nişte cărămizi. Şi tot săpând aşa, am dat de zidurile bisericii. A venit şi Demostene şi am început să săpăm amândoi, până când am găsit coloana, după cum îmi spusese bătrânul. Atunci i-am spus lui Demostene:

– Acum vei vedea o minune. Voi face trei metanii şi semnul Crucii şi vei vedea cum pământul din jurul coloanei se va retrage singur.

Demostene însă nu a crezut. Atunci eu am făcut trei metanii şi semnul Crucii şi – o, minune! – vrrrr, dintr-odată tot pământul s-a retras. După ce a văzut una ca aceasta, Demostene a început să sape cu râvnă dumnezeiască şi cu credinţă. Iată, aceasta este povestirea despre biserică.

Toate acestea Bătrânul Visarion mi le-a povestit plin de lacrimi din pricina emoţiei.

(Monahul Lazăr Dionisiatul, Povestiri dionisiate, traducere din limba greacă de Ieroschimonah Ştefan Nuţescu, Schitul Lacu – Sfântul Munte Athos, Editura Evanghelismos, Bucureşti, 2012, pp. 91-96)