Spre sfârşitul secolului al XVI-lea, nişte piraţi, în timpul unei incursiuni, au luat printre alte lucruri şi această sfântă icoană, mai ales pentru mulţimea obiectelor de preţ afierosite ei şi a îmbrăcămintei acesteia, şi le-au pus într-un cufăr. Apoi, s-au depărtat în larg cu corabia. Dar vreme de mai multe nopţi corabia lor a rămas nemişcată în larg, lângă Sfântul Munte, fiind neîncetat lovită de valuri. Atunci li s-a arătat Maica Domnului în vis şi le-a spus:

– De ce m-aţi închis în acest cufăr şi m-aţi înstrăinat? Duceţi-mă înapoi la casa mea, dacă vreţi să nu muriţi cu toţii!

Sculându-se din somn şi povestindu-şi unul altuia vedenia, au hotărât să ducă înapoi, la mănăstire, sfânta icoană. Şi îndată, un vânt prielnic i-a adus la portul mănăstirii.

Când au deschis cufărul ca să scoată icoana, au aflat-o plină de mir binemirositor, de care se umpluse pânza şi acoperămintele cu care fusese învelită. Atunci au dus-o în Sfânta Mănăstire unde, împreună cu ea, au rămas şi doi dintre tovarăşii lor care, fiind creştini şi văzând minunea, s-au pocăit şi au devenit monahi, ca să-şi mântuiască sufletele lor.

(Monahul Lazăr Dionisiatul, Povestiri dionisiate, traducere din limba greacă de Ieroschim. Ştefan Nuţescu, Schitul Lacu – Sfântul Munte Athos, Editura Evanghelismos, Bucureşti, 2012, pp. 13-14)