Schimonahul Isaac Dascălul, de la Mănăstirea Neamţ († 1817)

Cuviosul Isaac Schimonahul a fost unul dintre cei mai mari dascăli de limbă greacă şi slavonă din Mănăstirea Neamţ. Originar din partea locului, a intrat din tinereţe în marea lavră, deprinzând de la cei mai învăţaţi călugări buna nevoinţă în Hristos şi învăţăturile Sfinţilor Părinţi.

În pomelnicul ctitoresc al Mănăstirii Neamţ se spune că era atât de iscusit în ambele limbi, încât „a învăţat pe părinţi limba elinească şi a tălmăcit cărţi multe din limba elinească”. Schimonahul Isaac a creat o adevărată şcoală de greacă la Neamţ, reuşind să înveţe pe unii călugări limba în care s-au scris cele mai multe opere ale Sfinţilor Părinţi. În timpul stăreţiei Cuviosului Paisie, schimonahul Isaac se număra printre cei dintâi dascăli de „elinie”, alături de arhimandritul Macarie, ieromonahul Ilarion, ierodiaconii Ştefan şi Grigorie Dascălul, monahul Gherontie şi alţii, toţi români de neam.

Din limba greacă, schimonahul Isaac a tradus cu iscusinţă multe cărţi patristice, îndeosebi filocalice: Cartea Sfinţilor Varsanufie şi Ioan (1787), şi opera integrală a Sfântului Simeon Noul Teolog, cărţile Sfântului Efrem Sirul, Octoihul Maicii Domnului, cu cele 56 de canoane ce se citesc la Pavecerniţă (1816) şi altele. Toate aceste cărţi dovedesc marea evlavie pe care o avea Cuviosul Isaac către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu şi către învăţăturile cele mai înalte ale Sfinţilor Părinţi. De asemenea, graiul atât de dulce, de clar şi curgător al traducerilor sale dovedeşte cât de iscusit cărturar şi cunoscător al limbilor literare grecească şi românească era schimonahul Isaac Dascălul.

Din limba slavonă, schimonahul Isaac a tălmăcit Tipicul Mare, zis „al Sfântului Sava”, tipărit la Iaşi în anul 1816, arătând şi în această limbă aceeaşi pricepere şi îndemânare. După anul 1800, părintele Isaac Dascălul s-a nevoit câţiva ani în obştea Schitului Prodromu din Muntele Athos. Aici a continuat să traducă mai multe cărţi care, netipărindu-se, au circulat în manuscris prin mănăstiri, din care multe s-au pierdut.

Întorcându-se la metanie, schimonahul Isaac Dascălul scrie, la rugămintea călugărilor din mănăstire, Viaţa pe larg a stareţului Paisie şi traduce şi alte cărţi. Pe lângă ascultarea sa de dascăl, traducător şi scriitor de cărţi patristice, prin care căuta slăvirea lui Dumnezeu în graiul neamului şi folosul sufletesc al tuturor românilor, Cuviosul Isaac din Mănăstirea Neamţ avea o nevoinţă cu totul aleasă. Îndeosebi se nevoia cu postul, cu rugăciunea, cu tăcerea, cu citirea „dumnezeieştilor Scripturi” şi cu privegherea cea de noapte. Apoi avea cuget smerit, socotindu-se mai păcătos decât toţi şi nevrednic de cele sfinte.

Aşa petrecând bunul ostaş al lui Hristos, schimonahul Isaac Dascălul, şi bine săvârşindu-şi călătoria, şi-a dat sufletul în mâinile Domnului şi a fost adăugat părinţilor săi din Mănăstirea Neamţ.

(Arhimandritul Ioanichie Bălan, Patericul românesc, Editura Mănăstirea Sihăstria, pp. 359-360)