„Lăsaţi copiii să vină la Mine şi nu-i opriţi, căci a unora ca aceştia este împărăţia lui Dumnezeu.”

Mai-marii de la Educaţie s-au răzgândit. Li s-a părut lor, aşa deodată, că ar fi mai bine să bulverseze câteva milioane de copii şi câteva mii de profesori. Decizia – până pe 6 martie, aproximativ 2.000.000 de părinţi trebuie să dea un răspuns în legătură cu ora de religie! Cu toate că Ministerul Educaţiei comunicase în mod oficial că aceste cereri se vor depune începând cu septembrie 2015! Iată cum un oficial din minister declara cu lejeritate despre modificarea de ultimă oră: „Am dori să lăsăm un timp părinţilor să ajungă să depună o cerere, dacă doresc să o depună. Există un formular pe care noi l-am transmis şi care spune foarte simplu: «Doresc ca fiul/fiica mea, cu numele respectiv, să participe la orele de religie şi anume la cultul…», cel pe care îl alege părintele elevului. E foarte simplu. După 7 martie vom avea o situaţie şi o să vedem la momentul respectiv. Aşteptăm să vedem ce spun părinţii”.

Simplu o fi? Simplu, când toate forţele media, toţi formatorii de opinie, mediul online şi televiziunile nu au alt subiect decât „mitul orei de religie”?

Au curs râuri de tuş şi de o parte, şi de cealaltă. Argumente pro şi contra, parcă toată stabilitatea ţării acesteia ar sta într-o smerită oră de şcoală, în care un profesor traduce în limba copiilor o firimitură despre Dumnezeu. Povara a fost mutată de pe umerii autorităţilor pe umerii deja prea împovăraţi ai părinţilor. Este mai uşor să zici „părinţii decid”. Acei părinţi bombardaţi cu informaţii care mai de care mai acuzatoare la adresa orei de religie.

Educaţia fără religie înseamnă şcoală fără suflet

Aceste rânduri sunt izvorâte din condeiul unui tată de viitoare şcolăriţă. Un tată care, ca şi alte milioane din ţara acesta, îşi doreşte că odrasla să înţeleagă acea firimitură de Dumnezeu. Până la urmă, de ce credem şi mărturisim că ora de religie este importantă? Păi, să ne uităm un pic la generaţiile părinţilor noştri, cărora la şcoală li se spuneau „poveşti adevărate” cu tătuca Stalin. Cunosc mulţi care acum îşi doresc din tot sufletul să se integreze în sânul Bisericii, dar cărora le este foarte greu, pentru „nu prea ştiu cum stă treaba cu Dumnezeu şi Biserica”. Ar vrea să creadă, ar vrea să vină să se spovedească, dar nu ştiu cum să înceapă. Le este frică, ruşine… deşi inima şi conştiinţa le spun altceva. De ce trec prin acest chin? Pentru că, la timpul cuvenit, nu le-a vorbit nimeni despre bucățica de Dumnezeu!

După 50 de ani de comunism ateu şi materialist, avem totuşi creştini în bisericile noastre, care înţeleg şi trăiesc misterul dumnezeieştii Liturghii, meritul mamelor şi bunicilor creştine care le-au spus acasă: „Lasă pe Stalin şi îngenunchează înaintea icoanei sfinte, ea este viaţa!”. Deci, familia a fost cutia cu zestre a Bisericii, însă nu toţi au beneficiat de comoara credinţei din familie…

Dragi părinţi, timp nu avem niciodată destul, ca să vorbim copiilor noştri. Serviciul, grijile cotidiene, care nu sunt deloc puţine, ne apasă pe fiecare. Câţi dintre noi mai avem timp să le vorbim despre Dumnezeu şi despre taina Sa? Şansa lor este smerita oră de religie – ca pe viitor să ştie pe unde este uşa bisericii! Viaţa devine de la zi la zi mai antrenantă, mai nebună. Vor creşte fără Dumnezeu. Va veni vreme de încercare şi de necazuri, vor căuta să se așeze în genunchi şi nu vor şti ce să spună… sau cu care mână să Îl invoce pe Dumnezeu, prin Sfânta Cruce.

Gândiţi-vă că îi lăsaţi complet nepregătiţi la cel mai important capitol al vieţii lor. Limba maternă îl ajută pe copil să scrie corect, să se poată exprima. Matematica îl învaţă să numere, să calculeze, dar nu toţi elevii vor fi matematicieni. Fizica îi va învăţa fenomenele naturii şi legile ei. Logica şi filosofia îi vor ajuta să raţioneze corect şi să vadă relaţiile interpersonale prin altă prismă. Însă, nici una dintre aceste materii, absolut necesare pentru formarea lor, nu îi va învăţa să se aşeze în genunchi – să stea de vorbă cu Maica Domnului, atunci când sufletul le va fi copleșit de durere!

Într-o societate profund marcată de relativism moral, în care nu mai ştim să deosebim binele de rău şi să rezistăm răului mascat în bine, copiii şi tinerii au nevoie de un cadru moral solid. Ştiţi ce îi aşteaptă pe copiii noştri? Li se pregătesc şcoli cu tablouri cu mari „gânditori precum Friedrich Nietzsche”, legi europene precum rapoartele Zuber şi Tarabella, care susţin lucruri înfricoşătoare: finanţarea avortului şi contracepţiei din banii publici, avortul este un „drept al femeii”, impunerea „teoriei genului” în şcoli, familia cu o compoziţie „diversă“ – părinte 1 şi părinte 2, nu mamă şi tată…

Nu sunt poveşti de speriat părinţii, ci vorbim despre realitatea zilei de mâine, zi în care vor trăi copiii şi nepoţii noştri. Şansa lor? Familia şi şcoala sănătoasă! Iar dacă familia se dovedeşte, de multe ori, neputincioasă, sarcina cade pe umerii unui sistem educaţional care nu le va vorbi de Dumnezeu!

Dragi profesori şi factori decizionali în privinţa orei de religie! La ce vă gândiţi când auziţi cuvântul Crăciun? La fel ca şi noi: la bucurie, daruri, colinde, familie întregită, Hristos prunc în ieslea Betleemului! Dar când auziţi Paşti? Lumină, speranţă, Înviere, ouă roşii, bucuria de a ne întâlni la mormintele celor dragi! Fraţilor, dacă pierdem cele două valori – familia creştină şi firimitura de Dumnezeu împărtăşită la ora de religie – , nepoţii noştri vor cunoaşte toate aceste bucurii doar din cărţile de istorie! Priviţi un pic spre Occident. Au ei de toate, dar nu mai au familie, nu mai au sărbătoare, nu mai au noţiunea de sacru, bucuria e la mall!

Fraţi români, alegeţi viaţa! Rupeţi câteva dintre momentele activităţilor solicitante şi depuneţi o cerere pentru viaţă! Dacă aşa am ajuns, putem să demonstrăm că iubim viaţa copiilor noştri. Este una dintre investiţiile hotărâtoare în viitorul lor! Să o faceţi cu toată credinţa şi nădejdea… pentru că alegeţi viaţa!