Îmi scrie zilele trecute un părinte drag sufletului meu, din zona Neamţului, şi mă roagă să mă pronunţ asupra unor versete despre care este, la rându-i, întrebat de ucenici. Pasajul scripturistic este următorul: "Căci este cu neputinţă pentru cei ce s-au luminat odată şi au gustat darul cel ceresc şi părtaşi s-au făcut Duhului Sfânt, şi au gustat cuvântul cel bun al lui Dumnezeu şi puterile veacului viitor, cu neputinţă este pentru ei, dacă au căzut, să se înnoiască iarăşi spre pocăinţă, fiindcă ei răstignesc loruşi, a doua oară, pe Fiul lui Dumnezeu şi-L fac de batjocură"  (Evrei 6, 4-6). Întrucât tema cuprinsă este una de mare actualitate, m-am gândit să vă împărtăşesc parte din concluziile la care am ajuns reflectând la aceste cuvinte ale Sf. Ap. Pavel. Fără un reper patristic, e uşor de înţeles nedumerirea celor care găsesc o serioasă piatră de poticneală în citatul anterior. Pentru că, la o lectură superficială, se poate deduce că există situaţii în care este cu neputinţă omului să se mai pocăiască, o dată ce a căzut. Cu atât mai contrariantă este o astfel de interpretare, cu cât ea vine în flagrantă contradicţie cu toată învăţătura Mântuitorului, propovăduită ca atare de Biserică, din care reiese că omul are şansa de a se pocăi în orice clipă, atâta vreme cât trăieşte pe pământ, chiar şi înainte de a-şi da ultima suflare. (Până şi Iuda Iscarioteanul, dacă s-ar fi pocăit precum Petru, cel ce s-a lepădat de trei ori de Domnul, ar fi avut şi el şansa de a se îndrepta. Faptul că el a ales să se spânzure nu ţine de nici o predestinare, ci reprezintă o opţiune făcută din mândria celui care preferă să se omoare, decât să admită că a greşit şi să ceară iertare). Mai mult, însuşi "apostolul neamurilor", Pavel, spune, spre exemplu, corintenilor că se teme ca, venind la ei, să nu-i găsească "pe mulţi care au păcătuit înainte şi nu s-au pocăit de necurăţia şi de desfrânarea şi de necumpătarea pe care le-au făcut" (II Corinteni 12, 21). Şi din acesta, dar şi din alte pasaje ale epistolelor sale, reiese clar că cel ce s-a convertit pe drumul Damascului nu poate fi decât un fervent învăţător al pocăinţei, care este o şansă acordată oricui de a se ridica din păcat către Dumnezeu...

Imediat ce am primit mesajul amintit la început, m-am îndreptat către comentariile patristice, sursa autorizată din Biserică în a ne desluşi cuvintele Sfintei Scripturi. Şi Părinţii Bisericii au sesizat pericolul ca aceste trei versete să fie interpretate în sensul în care omului i-ar putea fi refuzată pocăinţa. Sfântul Ambrozie al Milanului afirmă însă, încă de la începutul comentariului său pe marginea acestor versete (în volumul "Despre pocăinţă"), că Apostolul Pavel nu poate "învăţa ceva în contradicţie cu propria sa faptă. El a acordat, la Corint, iertarea păcatelor, ca urmare a pocăinţei; cum ar putea, aşadar, el însuşi, să vorbească împotriva propriei sale decizii?". Ca atare, Sf. Ambrozie nu poate decât să susţină că aici apostolul ne învaţă "ceva diferit, dar nu contrar cu ceea ce a făcut anterior". Ceea ce ne învaţă în Epistola sa către Evrei este că "repetarea, de către oricine, a Tainei Botezului nu este permisă". Aceeaşi interpretare am găsit-o în mai multe comentarii patristice (de fapt, în toate cele care sunt acum disponibile, conform editorilor monumentalei colecţii "Ancient Christian Commentary on Scripture"): "botezul este o cruce (...) şi nu este posibil ca Hristos să fie răstignit a doua oară", "dacă trebuie să ne botezăm din nou, trebuie ca acelaşi Hristos să moară din nou" (Sf. Ioan Gură de Aur, "Despre Epistola către Evrei"); "botezul este unul singur" (Theodoret din Cyr, "Tâlcuire la Evrei"); "cei care propun două botezuri cer răstignirea din nou a Fiului lui Dumnezeu" (Efrem Sirul, "Comentariu la Epistola către Evrei"); "botezul este o taină şi este suficient o dată pentru totdeauna" (Severian din Gabala, "Fragmente despre Epistola către Evrei").

Care este "al doilea botez"?

Lecturând din nou, cu mai multă atenţie, pasajul de la Evrei 6, 4-6, ne este mai uşor să sesizăm o nuanţă care scapă cititorului obişnuit. Anume în text nu ni se spune că este cu neputinţă să se pocăiască cei care au căzut, ci că este cu neputinţă ca aceia care "s-au luminat odată", căzând în păcat,"să se înnoiască iarăşi spre pocăinţă". Din tradiţia liturgică ştim că cel care s-a botezat mai este numit şi "luminat" (de aici şi denumirea de "săptămâna luminată" pentru prima săptămână ce urmează Sfintelor Paşti, pentru că în această perioadă cei care se botezau la acest mare praznic - şi erau mulţi, mai ales în primele secole creştine - veneau la biserică doar în haine albe). Aşadar, o dată ce ai primit "luminarea" şi te-ai "înnoit" în apa botezului, nu mai poţi să beneficiezi de această taină, indiferent cât de mare ar fi căderea ta. Chiar şi pentru cel care se leapădă de Hristos şi se converteşte, spre exemplu, la islamism, dacă se pocăieşte şi revine în Biserică, este reprimit în sânul comunităţii, dar nu i se repetă Taina Botezului, ci doar primeşte Taina ungerii cu Sfântul şi Marele Mir.

Botezul nu se repetă nici când este săvârşit în situaţii de urgenţă. Dacă un copil nebotezat este pe punctul de a muri, atunci orice membru al Bisericii (bărbat sau femeie) are dreptul şi datoria de a-l boteza cu apă rostind formula: "Se botează robul/roaba lui Dumnezeu (N) în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin". Dacă pruncul nu moare, ci trăieşte, ulterior se face slujba Botezului, dar fără ca acesta să mai fie cufundat în apă şi fără a se mai rosti formula respectivă. O altă situaţie specială întâlnim când o persoană nu ştie sigur dacă a fost botezată (cazul, cel mai adesea, al copiilor crescuţi în orfelinate, mai ales în vremea comunismului). Într-o astfel de situaţie, dacă nu se găsesc nici un fel de informaţii sau mărturii despre săvârşirea acestei taine, se face botezul persoanei respective rostindu-se următoarea formulă: "Se botează robul/roaba lui Dumnezeu (N), dacă nu a mai fost botezat(ă), în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin". În rest, slujba este aceeaşi ca la un botez obişnuit.

Pasajul despre care vorbim în acest articol şi care susţine, în mod categoric, faptul că nu este posibil a repeta botezul, ar trebui să reprezinte un serios prilej de reflecţie pentru cei care (din anumite confesiuni, declarate creştine) insistă pentru rebotezarea cuiva, chiar dacă a primit Taina Sfântului Botez. Argumentul care se invocă cel mai adesea este acela că botezul nu ar fi valabil, fiind săvârşit în fragedă pruncie şi că omul trebuie să aleagă în mod conştient a fi botezat. Nu mai este spaţiu pentru a invoca toate argumentele scripturistice şi patristice în favoarea botezului copiilor, încât am să aduc în atenţie doar unul, de bun simţ. Dacă nu se poate boteza decât o persoană matură şi capabilă să discearnă/ să aleagă, atunci ce ne facem cu acei copii care mor înainte de a putea fi botezaţi? Nu S-a răstignit Hristos şi pentru aceştia?... Ca să nu mai spun că, oricât de înţelept/ citit/ matur/ evlavios ai putea fi, tot nu poţi fi conştient pe deplin de ceea ce înseamnă Taina Botezului, astfel încât să ştii bine ce alegi a primi! Este o mândrie fără margini să crezi că poţi tu desluşi tainele lui Dumnezeu fără a fi călăuzit de Duhul Sfânt, pe care tocmai prin Botez şi Mirungere Îl dobândeşti!

Ar mai fi multe de spus despre acest citat de la Evrei 6, 4-6. Spre exemplu, el ne conduce şi cu gândul la o afirmaţie de natură eretică, a celor care susţin că, la un moment dat, Hristos se va lăsa omorât şi de demoni ca şi pe aceştia să-i mântuiască. Or, demonii sunt îngeri creaţi de Dumnezeu care au "gustat darul cel ceresc", care au ales să se rupă de Dumnezeu după ce L-au cunoscut, ştiind foarte bine ce consecinţe va avea gestul lor, în căderea lor nefiind ispitiţi de nimeni, cum a fost omul în Eden. Ca atare, pentru unii ca aceştia nu mai e posibil "să se înnoiască iarăşi", de vreme ce ei refuză, conştient, pe Dumnezeu.

Dar aş prefera să închei articolul sesizând în acest citat un îndemn al Apostolului Pavel spre continua desăvârşire. Iată ce perspectivă dumnezeiască se deschide în faţa noastră: să gustăm "darul cel ceresc", să fim părtaşi"Duhului Sfânt", să gustăm "cuvântul cel bun al lui Dumnezeu şi puterile veacului viitor". După cum deducem din cuvintele pauline, e o stare posibil de atins pentru fiecare dintre noi, chiar dacă mai şi (re)cădem în păcate. Dacă Botezul nu se repetă, avem şansa numită Spovedanie sau Taina Pocăinţei, care mai e numită şi "al doilea Botez". La ea apelăm oricât de des avem nevoie căci nu e una dintre tainele irepetabile. Să o folosim nu "din an în Paşti", ci cât mai des şi cât mai cu folos, ca pe o scară către cer. Iar o scară, cu cât are treptele mai rare (mai depărtate), cu atât se urcă mai anevoios; cu cât treptele sunt mai dese, cu atât e mai uşor de urcat.