Sfântul Isaac Sirul consideră postul „apărătorul a toată virtutea și începutul nevoinței. El e cununa celor ce se înfrânează și frumusețea fecioriei și a sfințeniei; e strălucirea neprihănirii și începutul căii viețuirii creștine; e maica rugăciunii și izvorul neprihănirii și al cumințeniei; e învățătorul liniștirii și înainte mergătorul tuturor faptelor bune”. 

Prin efectele sale asupra trupului și a sufletului, postul este o „doctorie”, „maică a înfrânării și izvor a toată filosofia”, o adevărată „primăvară duhovnicească”, iar cel postește este „prietenul neprihănirii”.

Dacă ascultarea și împlinirea poruncilor creștine constituie cale mai scurtă și rapidă de întoarcere la Dumnezeu, „postul cu dreaptă socotință” reprezintă o cale mai lungă și „mai cu întârziere”. Mai mult chiar, dacă nu ne-am nevoit și înfrânat în mod liber și de bunăvoie, atunci când am putut să o facem, vom fi constrânși de viața însăși să primim asprele nevoințe ale bolilor și încercărilor de mai târziu, de la maturitate și bătrânețe. Prin aceasta, postul este o primă etapă și o treaptă pe scara virtuților. 

Model sublim al nevoințelor ascetice este Însuși Domnul Hristos Care, ispitit fiind în pustiu, a biruit capcanele, iar firea Sa omenească a îndumnezeit-o. Sfinții, nevoitorii creștini care, urmând Domnului, și-au înduhovnicit trupul, făcându-l slujitor fidel al bogatei vieți și lucrări a sufletului eliberat de păcate. 

Scopul postului nu îl reprezintă limitarea nevoilor de natură materială și trupească, ci trezvia minții pentru a putea spori duhovnicește. Potrivit Asceticii Ortodoxe, rostul esențial al postului și al înfrânării trupești nu este lupta împotriva trupului, slăbirea sau distrugerea lui, suprimarea sau anihilarea acestuia și a puterilor sale, ci sublimarea lui deplină, înduhovnicirea și spiritualizarea lui deplină, covârșirea sau copleșirea elementului fizic, din alcătuirea umană, de către cel spiritual. 

Postul nu reprezintă o țintă, ci o cale. Nu este desăvârșirea în sine, ci o „unealtă” a acesteia, un instrument sau o metodă, un mijloc prin intermediul căruia și care împreună cu alte numeroase mijloace, ajută la dobândirea ei. Postul este o confirmare a faptului că ne aflăm pe calea adevărată a nevoințelor și progresăm în virtute. El este o „pedagogie a trupului”, dar care conduce, prin buna lui practicare, la înalte roade duhovnicești. 

Cuviosul Talasie Libianul vorbește despre „postul frumos”, care se bucură de mâncarea simplă și puțină și caută să placă lui Dumnezeu, nu oamenilor. Adevăratul post nu privește doar nevoințele exterioare, ci este „postul omului dinăuntru”, postul „omului lăuntric”, care îl desăvârșește pe cel trupesc. 

Postul autentic presupune, pe lângă exersarea trupească, și cercetarea conștiinței. Este un exercițiu de pocăință și smerenie. Slava deșartă în raport cu performanțele noastre ascetice îi face scârbă lui Dumnezeu, iar un post trupesc, lipsit de profundele sale nuanțe duhovnicești, este spurcat și respins de Dumnezeu, nevoitorul nedobândind răsplată, ci, dimpotrivă, osândă. Din acest motiv, Sfinții Părinți ne recomandă să descoperim și să practicăm postul bineplăcut lui Dumnezeu, postul cu dreaptă socoteală sau discernământ. Iar acesta se arată, într-o primă etapă, prin cultivarea virtuților, iar, pe o treaptă mai înaltă, prin lucrarea trezviei sau a privegherii continue. 

Referindu-se la această formă integrală, deplină, de post, Sfântul Ioan Gură de Aur spune: „Postiți? Arătați-mi-o prin fapte. Prin care? Veți zice. De vedeți un sărac, aveți milă de el. Un dușman, împăcați-vă cu el, un prieten înconjurat de nume bun, nu-l invidiați, o femeie frumoasă, întoarceți capul. Nu numai gura voastră să postească, ci și ochiul, și urechea, și picioarele, și mâinile, și toate mădularele trupului vostru. Mâinile voastre să postească, rămânând curate de hrănire și de lăcomie. Picioarele, nealergând la teatru cu spectacole proaste. Ochii, neprivind cu ispitire frumusețile străine... A posti, pentru ureche, înseamnă a o astupa pentru vorbirile de rău și pentru zavistii... Gura, pe de altă parte, trebuie să postească de sudalme sau alte vorbiri rușinoase. La ce bun să te ții de la carne de pasăre și de pește, de-ți vei sfâșia și ucide pe fratele tău?”.