Fiecare dintre noi a cântat „Hristos a Înviat” în noaptea sfântă. Ne-am umplut sufletele de lumină și de bucurie apoi, cu lumânările în mâini și candele pâlpâind în suflete ne-am întors la ale noastre. Hristos cu ale Lui și noi cu ale noastre, din ce în ce mai multe și mai împovărătoare. Pe Hristos l-am lăsat bine. Ultima dată când Îl pomenisem, înviase din morți. Toată lumea era fericită, El se întâlnise cu femeile și cu ucenicii, dintre care doar unul lipsea – Toma necredinciosul.

De ce oare s-a încetățenit, mai ales în limbajul uzual, formula aceasta? Când vrei să spui despre cineva că este îndoielnic, încăpățânat, că nu se încrede ușor într-o teorie demonstrată și că își calcă din cuvântul dat, ne vine imediat pe buze expresia: „Ești Toma necredinciosul!”.

Astfel, Sfântul Apostol Toma a devenit un mic Iuda, un alt personaj negativ din paginile Sfintei Scripturi. Chiar așa o fi? Iar dacă este așa, oare de ce cultul liturgic îi consacră o Duminică în cursul fiecărui an bisericesc? Care este motivul pentru care Sfânta Biserică își amintește de Toma în prima Duminică, după Învierea Domnului?

Dacă deschidem paginile Sfintei Scripturi, dar și unele scrieri istorice ale lui Eusebiu de Cezareea și Tertulian, vom găsi un tablou cu totul opus – Toma era unul din cei mai credincioși apostoli ai Învierii Domnului Iisus Hristos.

În cărțile Noului Testament, Sfântul este amintit de mai multe ori în dialog cu Hristos și cu ceilalți ucenici. Dintre toate, cea mai convingătoare, este intervenția lui Toma în contextul morții și învierii lui Lazăr. Se punea problema ca Iisus să se întoarcă din nou în Iudeea, acolo unde fusese amenințat cu moartea. Ucenicii i-au atras atenţia lui Hristos asupra pericolului, dar El a rămas neclintit. Atunci Toma a zis: „Să mergem şi noi şi să murim împreună cu El!” (Ioan 11,16).

Așa a făcut. A fost martor la multele pătimiri ale Mântuitorului, L-a văzut sus pe Cruce și, cu siguranță, în după amiaza zilei de vineri, de departe, a privit dimpreună cu femeile cum a fost pus în mormântul cel rece. Apoi, toți s-au risipit și s-au ascuns, așa cum i-a găsit Domnul în Duminica  Învierii, „ascunși de frica iudeilor”. Dintre toți 11, doar Toma lipsea! Unde să fi fost?

Un răspuns pertinent și vrednic de crezare ni-l dă Sinaxarul Bisericii Iacobite Siriene din Malabarul Indiei,  numit Paremmakkal Varthamanappusthakam. Cartea istorică a Bisericii Siriene Iacobite din India prezintă o altă față a apostolului care a creștinat coastele vestice ale Indiei.

Din ziua de vineri, apostolii nu mai știau nimic despre ce se întâmplase cu dragul lor Învățător. Au stat ascunși, apostolii într-o casă și femeile, dimpreună cu Maica Domnului, la casa lui Ioan Marcu. Nu știau ce se va întâmpla cu ei, toată nădejdea lor se risipise, fusese îngropată. Sâmbătă au stat la fel de ascunși. Duminică noaptea, unul dintre ei nu mai avea stare. Voia să știe ce s-a întâmplat la mormânt… oare surorile or fi bine? Își muncea mintea Toma… Nu mai avea răbdare. Nu prea mai aveau nici apă, nici mâncare și niciunul nu avea curaj să meargă să cumpere. Nici măcar Petru... Toți erau deznădăjduiți și îndoielnici asupra soartei lor, se simțeau abandonați și ai nimănui.

Toma a sfidat moartea și a ieșit din ascunzătoare cu prețul vieții, fiind conștient că toți apostolii lui Iisus din Nazaret erau căutați de farisei și de bătrânii poporului. A mers spre mormânt, dar a văzut paza și soldații și nu s-a apropiat. A făcut rost de cele ale gurii și, spre dimineață, s-a îndreptat spre ascunzătoare, acolo unde i-a găsit pe frați plini de speranță – Domnul înviase!

Conform sursei siriene, Toma a crezut din primul moment, iar dialogul dintre el și ceilalți frați nu denotă o îndoială asupra învierii, ci asupra posibilității arătării Domnului cu trupul pământesc.

Oricum am interpreta evenimentele, din toate reiese că Sfântul Apostol Toma nu își merită numele de „necredinciosul”. Ar fi mai bine să îl numim „curajosul”. A fost un om plin de curaj, când a ieșit din ascunzătoare, cu prețul vieții. A fost curajos și în vestirea Evangheliei într-o parte de lume care încă nu era foarte cunoscută contemporaneității sale – India.

„Să mergem şi noi şi să murim împreună cu El”a fost împlinit întru totul, Sfântul Toma primind moarte martirică în ţinutul îndepărtat al Indiei, pe coasta Malabar, aproape de oraşul care astăzi se cheamă Madras.

De multe ori ne grăbim să-l acuzăm pe Toma de necredință și îndoială. Însă, poate că a venit timpul că să zicem ca și sinaxarul malabarez: „O, Doamne, dacă aș fi și eu ca Toma curajosul…!”.