Născut în Cezareea Bitiniei, într-o familie evlavioasă, a rămas în grija bunicii, după ce mama lui s-a stins din viață la 8 zile după naștere, iar tatăl lui s-a călugărit. Devenind ucenic al pustnicului Ștefan, Sfântul Nichita a ajuns la Mănăstirea Mydichia, iar după șapte ani de viață sfântă a fost hirotonit preot și i-a fost încredințată conducerea mănăstirii, starețul fiind grav bolnav. Deși nu dorea puterea, tânărul s-a supus, iar în scurtă vreme numărul viețuitorilor din mănăstire a ajuns la o sută.

Învrednicit cu darul facerii de minuni, a vindecat un copil surdo-mut, a vindecat două femei posedate, iar multor altor bolnavi le-a dăruit sănătatea trupească și mentală. Fiind perioada ereziei iconoclaste, împăratul dorea să îi convingă pe conducătorii de mănăstiri să se lepede de Hristos și să devină adepți ai eresului. Întemnițat vreme de șase ani, Sfântul Nichita a răbdat toate ispitele, îndurând foame și muncă silnică. Trecut la Domnul, a fost înmormântat la mănăstire, trupul său continuând să facă minuni pentru toți cei aflați în nevoie.